De la Domnul Isus la rămăşiţă
Studiul XII – Trimestrul II
Joi , 19 iunie 2014
Încă din Grădina Edenului, biserica lui Dumnezeu a fost alcătuită din oameni supuși greșelii. Însăși instituţia care avea menirea de a da mărturie despre neprihănirea lui Dumnezeu avea nevoie de neprihănire. Ștafeta a trecut de la unul la altul, dar niciunul dintre alergători nu s-a învrednicit să treacă linia de sosire. Niciunul dintre cei care au primit Legea nu a fost capabil să atingă nivelul ei de neprihănire. Căutarea omului după aprobarea divină părea a fi zadarnică.
Totuși, când orice speranţă părea pierdută, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume și a preluat El Însuși ștafeta. Fiind al doilea Adam, El a venit pe acest pământ „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3) și, prin relaţia neîntreruptă cu Tatăl Său, a reușit să rămână ascultător toată viaţa, până la cruce. Când a înviat, El a trecut linia de sosire, fiindcă a rupt lanţul morţii. Acum, prin puterea Duhului Sfânt, El îi oferă neprihănirea Sa fiecărui credincios. Adevărul acesta, care s-a aflat permanent în centrul făgăduinţei legământului, a fost înţeles cel mai bine abia după încheierea lucrării Sale pe pământ și după
apariţia bisericii creștine din Noul Testament.
Din păcate, biserica creștină, cu toată lumina pe care o primise, s-a dovedit uneori a fi mai puţin credincioasă legământului decât vechiul Israel și, la scurtă vreme, a fost cuprinsă aproape complet de apostazie. Reforma din secolul al XVI-lea a început să o scoată din această stare, însă chiar și atunci au existat perioade de regres. Multe doctrine și învăţături neadevărate au fost păstrate, printre care și înţelegerea greșită despre rolul și scopul Legii în cadrul noului legământ. Dumnezeu a văzut că era necesar „să cheme afară” un popor al rămășiţei, prin care să fie recuperate multe adevăruri.
6. Ce ne spune Scriptura despre împletirea Legii cu harul în ultima solie de avertizare trimisă de Dumnezeu omenirii? Apocalipsa 12:17; 14:6-12.
Apocalipsa 12
17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.Apocalipsa 14
6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” 8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” 9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”După cum am văzut, păzirea poruncilor este modalitatea (aleasă de Dumnezeu) prin care oamenii își pot manifesta dragostea adevărată. În ce privinţe dăm impresia că păzim poruncile, dar nu manifestăm dragoste în mod real, așa cum ar trebui? De ce nu are nicio valoare o astfel de păzire a Legii?
*
******
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
Ieremia 49
1. Asupra copiilor lui Amon. Aşa vorbeşte Domnul: „N-are Israel fii? Şi n-are moştenitori? Atunci pentru ce stăpâneşte Malcom Gadul şi locuieşte poporul lui în cetăţile lui? 2. De aceea, iată că vin zile, zice Domnul, când voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărâmături, şi satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni pe cei ce-l izgoniseră, zice Domnul. 3. Gemi, Hesbonule, căci Ai este pustiit! Strigaţi, fiicele Rabei, îmbrăcaţi-vă cu saci şi bociţi-vă alergând încoace şi încolo de-a lungul zidurilor! Căci Malcom se duce în robie cu preoţii şi căpeteniile sale! 4. Ce te lauzi cu văile? Valea ta se scurge, fiică răzvrătită, care te încredeai în vistieriile tale şi ziceai: „Cine va veni împotriva mea?” 5. Iată, voi aduce groaza peste tine, zice Domnul Dumnezeul oştirilor; ea va veni din toate împrejurimile tale, fiecare din voi va fi izgonit drept înainte, şi nimeni nu va strânge pe fugari! 6. Dar, după aceea, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai copiilor lui Amon, zice Domnul.” 7. Asupra Edomului. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Nu mai este înţelepciune în Teman? A pierit chibzuinţa de la oamenii pricepuţi? S-a dus înţelepciunea lor? 8. Fugiţi, daţi dosul, plecaţi în peşteri, locuitori ai Dedanului! Căci voi aduce nenorocirea peste Esau, la vremea când îl voi pedepsi. 9. Oare, dacă ar veni nişte culegători de struguri la tine, nu ţi-ar lăsa nimic de cules pe urma culegătorilor? Dacă ar veni nişte hoţi noaptea, n-ar pustii decât până s-ar sătura! 10. Dar Eu însumi voi despuia pe Esau, îi voi descoperi ascunzătorile, şi nu va putea să se ascundă. Copiii lui, fraţii lui, vecinii lui vor pieri, şi el nu va mai fi! 11. Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ţine în viaţă, şi văduvele tale să se încreadă în Mine!” 12. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că cei ce nu trebuiau să bea potirul totuşi îl vor bea; şi tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit, ci îl vei bea şi tu! 13. Căci pe Mine însumi jur, zice Domnul, că Boţra va fi dată pradă pustiiri, ocării, nimicirii şi blestemului, şi toate cetăţile ei se vor preface în nişte dărâmături veşnice.” 14. Am auzit o veste de la Domnul, şi un sol a fost trimis printre neamuri: „Strângeţi-vă şi porniţi împotriva ei! Sculaţi-vă pentru război! 15. Căci iată, te voi face mic printre neamuri, dispreţuit printre oameni. 16. Înfumurarea ta, îngâmfarea inimii tale te-a rătăcit, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi care stai pe vârful dealurilor. Dar, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul tot atât de sus ca al vulturului, şi de acolo te voi prăbuşi, zice Domnul. 17. Edomul va fi pustiit; toţi cei ce vor trece pe lângă el se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui. 18. Ca şi Sodoma şi Gomora, şi cetăţile vecine, care au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo… 19. Iată, vrăjmaşul se suie ca un leu de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată voi face Edomul să fugă de acolo şi voi pune peste el pe acela pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Cine-Mi va sta împotrivă? 20. De aceea, ascultaţi hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Edomului şi planurile pe care le-a făcut împotriva locuitorilor din Teman: „Cu adevărat îi vor târî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat li se va pustii locuinţa! 21. De vuietul căderii lor se cutremură pământul; strigătul lor se aude până la Marea Roşie… 22. Iată, ca vulturul înaintează vrăjmaşul şi zboară, îşi întinde aripile peste Boţra, şi în ziua aceea inima vitejilor Edomului este ca inima unei femei în durerile naşterii.” 23. Asupra Damascului. „Hamatul şi Arpadul sunt roşii de ruşine, căci au auzit o veste rea, şi tremură; frica lor este ca o mare înfuriată care nu se poate potoli. 24. Damascul este topit, se întoarce să fugă, îl ia groaza, îl apucă neliniştea şi durerile ca pe o femeie în durerile naşterii. – 25. Ah! cum nu este cruţată cetatea slăvită, cetatea bucuriei Mele! – 26. De aceea tinerii ei vor cădea pe uliţe şi toţi bărbaţii ei de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul oştirilor. 27. Voi pune foc zidurilor Damascului, şi va mistui casele împărăteşti din Ben-Hadad.” 28. Asupra Chedarului şi împărăţiilor Haţorului, pe care le-a bătut Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Aşa vorbeşte Domnul: „Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva Chedarului şi nimiciţi pe fiii răsăritului! 29. Le vor lua corturile şi turmele, le vor ridica pânzele, tot calabalâcul şi cămilele, şi le vor striga: „Spaimă de jur împrejur!” 30. Fugiţi, fugiţi din toate puterile voastre, căutaţi o locuinţă deoparte, locuitori ai Haţorului! – zice Domnul – căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a luat o hotărâre împotriva voastră, a făcut un plan împotriva voastră. 31. Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva unui neam liniştit care locuieşte fără teamă, zice Domnul; n-are nici porţi, nici zăvoare şi locuieşte singur. 32. Cămilele lor vor fi de jaf, şi mulţimea turmelor lor va fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe cei ce-şi rad colţurile bărbii şi le voi aduce pieirea din toate părţile – zice Domnul. 33. Haţorul va fi astfel vizuina şacalilor, un pustiu pe vecie; nimeni nu va locui în el şi niciun om nu va şedea în el.” 34. Cuvântul Domnului care a fost spus prorocului Ieremia asupra Elamului, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, sună astfel: 35. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, voi sfărâma arcul Elamului, puterea lui de căpetenie. 36. Voi aduce asupra Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului, îi voi risipi în toate vânturile acestea, şi nu va fi niciun popor la care să n-ajungă fugari din Elam. 37. Voi face ca locuitorii Elamului să tremure înaintea vrăjmaşilor lor şi înaintea celor ce vor să-i omoare. Voi aduce nenorociri peste ei, mânia Mea aprinsă, zice Domnul, şi-i voi urmări cu sabia, până ce îi voi nimici. 38. Îmi voi aşeza scaunul de domnie în Elam şi-i voi nimici împăratul şi căpeteniile, zice Domnul. 39. Dar în zilele de apoi voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Elamului, zice Domnul.” Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
Natura umană, legea păcatului și Legea Duhului de viata
Aș dori să reiau o idee pe care am discutat-o ieri, și anume faptul că natura umană nu este, in sine, bună sau rea. Ea nu a fost creată defectuos, spre a necesita o viitoare eliminare, eradicare, înlocuire. Natura umană produce efecte doar datorită legii la care este conectată.
Pavel spune acest lucru în magistrala lui epistolă către romani. Omul firesc, urmașul păcătos al lui Adam, nu cunoaște legea lui Dumnezeu. Crede că totul este bine. În momentul când află de ea, se întâmplă ceva interesant. Ascultați:
„Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Rom 7:22-23).
Abia când apare cunoștința Legii lui Dumnezeu omul înțelege că în el funcționează o altă lege, pe care Pavel o numește „legea păcatului și a morții.”
Legea păcatului și a morții nu este compatibilă cu Legea lui Dumnezeu, și de aceea ele nu pot lucra în aceeași minte simultan. Da, Legea poate să ne placă, ne dorim să trăim în ascultare de ea, dar nu se poate. Suntem sub jurisdicția legii păcatului și a morții, care nu permite alt mod de comportare. Pavel merge cât se poate de departe cu acest concept (lucru care cred că i-a speriat teribil pe ucenici):
„Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine” (Rom 7:18-20).
Aceasta este cea mai neagră robie posibilă. Omul se află la discreția legii păcatului și nu poate face nimic bun, oricât ar dori. Ei bine, evlavia fără putere care se predică astăzi în biserică încearcă imposibilul, năucindu-i pe oameni cu îndemnuri și sfaturi bune, în speranța că vor evolua, reușind să facă binele pe care îl doresc. Aflată sub controlul legii păcatului, inima nu se poate supune Legii lui Dumnezeu, iar educația în această direcție nu produce decât o mai profundă subtilitate în nelegiuire.
Pavel a formulat cea mai grăitoare definiție a laodiceanismului: „Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului” (Rom 7:25).
Definiția împarte biserica în două:
Stânga liberală spune: „Da, așa este corect, este normal să slujim legii păcatului. Dumnezeu nu ne cere să trăim fără păcat acum; pentru așa ceva avem timp în cer. Cât timp vom avea acest trup supus putrezirii este normal să păcătuim, și Dumnezeu nu așteaptă altceva de la noi.”
Dreapta radicală spune: „Nu există așa ceva. Dacă slujești Legii lui Dumnezeu cu mintea, poți sluji și cu firea pământească. Totul ține de voință, de dispoziția de a respecta regulile cunoscute, de a aplica cerințele Legii cu rigurozitate.”
Pavel nu susține asemenea interpretări. El contestă ambele variante, și oferă o altă soluție, pe care mesagerii din 1888 au perceput-o corect. Prin declarația „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Rom 7:24), el declară falimentare ambele poziții susținute în biserică, și procură cheia pentru soluția noului legământ, pe care o dezvoltă în capitolul următor.
Ascultați:
„Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”
Condamnarea încetează pentru cei care „nu mai trăiesc după îndemnurile firii pământești.” Cum se face acest lucru, care puțin mai înainte era imposibil?
„În adevăr, Legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.”
Bun. Deci a apărut o schimbare a legii care controlează natura omenească. Legea tiranică a păcatului este înlocuită de Legea Duhului de viață, aceea care era instalată și în Hristos.
„Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului…”
Aici avem temelia și stâlpul central al evangheliei. Dumnezeu a ridicat un Profet, din mijlocul poporului Său – așa cum spunea Moise – spre a arăta că omul poate trăi fără păcat atunci când este făcut părtaș de natură divină. Când Legea Duhului de viață este scrisă în inimă, când Duhul Se întoarce în locuința Lui, legea păcatului este aruncată afară, iar omul poate trăi în acord cu Legea, poate face binele pe care altădată nu reușea să-l facă. Ceea ce a realizat Hristos este la îndemâna tuturor:
„…pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.”
Natura umană este la dispoziția legii care o controlează. Suntem sub controlul legii păcatului? Atunci așa trăim și altfel nu se poate, oricât ne-am dori noi să se poată. Suntem sub Legea Duhului de viață? Atunci așa trăim, și nici moartea nu ne poate obliga să păcătuim.
Iată consecințele celor două sisteme de guvernare, și imposibilitatea de a le face să colaboreze:
„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu.”
Ei bine, ce face diferența între a fi pământesc sau duhovnicesc? Unde este deosebirea? Care este mijlocul prin care un om pământesc devine duhovnicesc?
„Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
Aceasta este nunta, părtășia cu natura divină, împlinirea noului legământ, curățirea sanctuarului, Ziua Ispășirii finale. Când Duhul Se întoarce în locuința Sa părăsită, s-a terminat cu păcatul, cu umblarea după lucrurile firii pământești. Și Pavel încheie magistral cea mai elocventă descriere a evangheliei:
„Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi” (Rom 8:10-11).
Soluția descrisă aici nu fost încă aplicată, ea fiind împinsă mereu în viitor de necredința bisericii lui Hristos. Aceasta este credința lui Isus, pe care nu o avem, împotriva căreia luptăm, și pe care o suplinim cu variantele schioape ale teologiei populare.
De aceea, invitația la nuntă rămâne actuală, și am fost avertizați că vine timpul când cerul ne va lăsa de capul nostru, la holda și negustoria noastră, alcătuind mireasa Sa din cei mai improbabili candidați la glorie.
„Din păcate, biserica creștină, cu toată lumina pe care o primise, s-a dovedit uneori a fi mai puţin credincioasă legământului decât vechiul Israel și, la scurtă vreme, a fost cuprinsă aproape complet de apostazie.Reforma din secolul al XVI-lea a început să o scoată din această stare, însă chiar și atunci au existat perioade de regres. Multe doctrine și învăţături neadevărate au fost păstrate, printre care și înţelegerea greșită despre rolul și scopul Legii în cadrul noului legământ. Dumnezeu a văzut că era necesar „să cheme afară” un popor al rămășiţei, prin care să fie recuperate multe adevăruri.”
Paralela cu poporul Israel și recunoașterea faptului că in anumite circumstanțe suntem mai puțin credincioși decât ei ar trebui să ne dea de gândit și să ne determine sa schimbam această atitudine de răzvrătire pe care o nutrim mulți dintre noi.