Durere şi deznădejde (1 Tesaloniceni 4:13)

Studiul 8

Luni , 20 august 2012

 

2. Cu ce scop spune Pavel că a scris ceea ce citim în versetele 13-18? De ce este versetul 13 atât de important pentru noi astăzi?

1 Tesaloniceni 4

13. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.

14. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.

15. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

18. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.

De ce plângeau tesalonicenii moartea celor dragi ai lor de parcă nu aveau nicio speranţă? O cauză importantă a fost, probabil, perioada scurtă pe care Pavel a petrecut-o în mijlocul lor. Ştim că el le-a vorbit despre moartea şi despre învierea Domnului Isus (Faptele 17:3). Avem indicii că le-a vorbit şi despre evenimentele finale şi că învăţătura sa a fost greşit înţeleasă. Dar probabil că nu a avut timp să clarifice subiectul învierii celor credincioşi.

Fapte 17

3. dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”

O altă cauză a fost mediul păgân din care proveneau majoritatea credincioşilor cărora Pavel le-a scris (1 Tesaloniceni 1:9). Religiile mistice existente la data aceea ofereau o imagine despre viaţa de dincolo, dar cei mai mulţi păgâni nu aveau speranţa că există viaţă după moarte. Un exemplu elocvent găsim într-o scrisoare din secolul al II-lea: „Irene către Taonnophris şi Philo, mult curaj. Sunt îndurerată şi plâng după cel plecat la fel cum am plâns pentru Didymas. Am făcut tot ce am crezut nimerit eu şi toţi ai mei, Epaphroditus şi Thermuthion şi Philion şi Apollonius şi Plantas. Dar, cu toate acestea, noi nu putem face nimic împotriva acestor lucruri. De aceea mângâiaţi-vă unul pe altul. Sănătate!” – Citată în Adolf Deissmann, Light From the Ancient East, pag. 176

Este interesant faptul că această scrisoare adresată unei mame care şi-a pierdut fiul se încheie prin cuvintele pe care le găsim în 1 Tesaloniceni 4:18, chiar dacă sensul lor este cu totul altul. Mângâiaţi-vă unul pe altul chiar dacă nu există nicio speranţă. Acesta este mesajul celei care a scris scrisoarea. Cât de diferit este mesajul transmis de Pavel tesalonicenilor!

Scopul explicaţiilor lui Pavel este evidenţiat prin încadrarea pasajului biblic între două afirmaţii, una la început şi cealaltă la sfârşit. Pavel scrie pentru ca ei să nu se întristeze că oamenii care nu au nicio speranţă (1 Tesaloniceni 4:13). De asemenea, el doreşte ca adevărul despre natura revenirii lui Isus să le dea motive temeinice pentru a se încuraja unii pe alţii atunci când pierd pe cineva drag (vers. 18).

Unii spun: „Mai devreme sau mai târziu, toţi murim!” Din perspectivă strict omenească, este adevărat. Însă, din perspectivă biblică, concepţia aceasta este limitată. Ce speranţă avem prin Domnul Isus? Cum putem învăţa să ne lăsăm încurajaţi de nădejdea aceasta?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO