Starea omului în moarte
5. Ce ne spun textele următoare cu privire la starea omului în moarte? Ps. 146,4; Ecl. 9,5.6; Ioan 11,11-14; Fapte 2,34.
________________________________________________________________________________________________
Inspiraţia ne învaţă că doar Dumnezeu este nemuritor (1 Tim. 6,16) şi că, despărţite de Dumnezeu, fiinţele omeneşti sunt supuse morţii. Isus ne-a învăţat că moartea este un somn care se încheie la una dintre cele două învieri – o înviere a vieţii şi o înviere a condamnării veşnice (Ioan 5,28.29). William Temple, arhiepiscop de Canterbury, a recunoscut acest lucru, atunci când a scris: „Omul nu este nemuritor în natura lui sau de drept, ci este capabil de nemurire şi îi este oferită învierea din morţi la o viaţă veşnică, dacă o primeşte de la Dumnezeu şi în condiţiile puse de Dumnezeu”. – Nature, Man, and God, pag. 472
6. Cum trebuie să înţelegem anumite texte, precum Matei 25,46 şi Apocalipsa 14,9-11? Învaţă ele despre un chin veşnic în iad?
Noţiunea nemuririi omului este întâlnită în toate religiile primitive, animiste şi politeiste. Ea este, de asemenea, un concept important al filozofiei greceşti, care a conceput Hadesul (lumea morţilor) ca pe o lume subterană plină de duhuri şi de umbre, în care sufletul trăia o existenţă crepusculară. Grecii concepeau fiinţa umană ca fiind constituită din materie şi din suflet. La moarte, materia şi sufletul sunt separate, eliberând sufletul din închisoarea materiei şi oferindu-i o existenţă independentă.
În Matei 25 şi în Apocalipsa 14, cuvintele traduse prin „veşnică” şi „în vecii vecilor” nu înseamnă neapărat „care nu se sfârşeşte niciodată”. Cuvintele greceşti aion şi aionios exprimă durata în măsura în care permite natura subiectului. De exemplu, în Iuda 7, ne sunt prezentate cetăţile Sodoma şi Gomora ca suferind pedeapsa unui foc veşnic (aionios). Şi totuşi, 2 Petru 2,6 spune că ele au fost transformate în cenuşă. Atunci când obiectul asociat expresiilor „veşnic” şi „în vecii vecilor” este viaţa celor mântuiţi, care au primit nemurirea, aceste expresii înseamnă un timp fără sfârşit. Când se referă la pedeapsa celor răi, care nu primesc nemurirea, cuvântul are semnificaţia unei perioade de timp limitate.
De la predicile populare la filmele de pe marile ecrane, lumea este invadată de spiritism (ideea că morţii continuă să trăiască într-o altă existenţă). Cum ne protejează înţelegerea corectă a stării omului în moarte de această teribilă înşelăciune?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
