A Doua Venire
De la începutul anilor 1970 şi până acum, cartea lui Hal Lindsey, The Late Great Planet Earth [Regretata mare planetă Pământ], s-a vândut în peste un miliard şi jumătate de exemplare. În ultimii ani, seria de filme Left Behind [Răpirea secretă], produsă de Tim LaHaye şi Jerry B. Jenkins, a avut milioane de spectatori. Aceasta ne arată că mulţi dintre creştini sunt conştienţi că trăim în timpul sfârşitului.
Cuvântul adventistă din numele bisericii noastre înseamnă că noi credem în a doua venire a Domnului Hristos atât de mult, încât această credinţă a ajuns să facă parte din identitatea noastră. Şi totuşi, modul în care înţelegem noi a Doua Venire este mult diferit de cel susţinut de seria Left Behind sau de Hal Lindsey.
7. Ce ne învaţă Biblia despre felul revenirii Domnului Hristos şi de ce este atât de important să îl cunoaştem? Cu privire la ce înşelăciuni ne-a avertizat Isus, în legătură cu felul revenirii Sale? Mat. 24,5.24-31; Apoc. 1,7.
________________________________________________________________________________________________
Prezentat pentru prima dată de John N. Darby, în secolul al XIX-lea, conceptul că revenirea Domnului Hristos va avea loc în două etape a captat gândirea multora dintre protestanţii de astăzi. Prima presupusă etapă implică o răpire secretă, când toţi adevăraţii creştini vor fi răpiţi împreună cu Hristos, pe când cea de-a doua se concentrează asupra arătării Domnului Hristos, şapte ani mai târziu, pentru a stăpâni pământul timp de o mie de ani.
Adventiştii de ziua a şaptea nu au putut găsi nicio dovadă scripturistică pentru a scinda cea de-a Doua Venire într-o răpire secretă şi o apariţie vizibilă. În armonie cu Noul Testament, revenirea lui Isus va fi un eveniment indivizibil, singular, literal, audibil şi vizibil (1 Tes. 4,16.17; Apoc. 19,11-21). Este foarte important că Isus ne-a avertizat cu privire la interpretările false care vor fi făcute în legătură cu felul revenirii Sale. Isus ştia că înşelăciunea va fi atât de răspândintă şi de convingătoare şi de aceea Cuvântul lui Dumnezeu este atât de clar cu privire la revenirea Sa.
Cu toate că fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de revenirea Domnului Hristos, cu fiecare zi care trece acest eveniment ni se pare din ce în ce mai întârziat. Cum putem realiza un echilibru între a trăi în aşteptarea revenirii Domnului şi a ne continua rutina vieţii de fiecare zi?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO