Educație în administrare creștină

Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră. (Luca 12:34)

O, cât de mulţi bani irosim noi pe articole inutile pentru casă, pe îmbrăcăminte luxoasă, pe dulciuri şi pe alte lucruri de care nu avem nevoie! Părinţi, învăţaţi-i pe copiii voştri că este greşit să folosească banii Domnului pentru satisfacerea propriilor dorinţe… încurajaţi-i să economisească bănuţi pentru lucrare misionară ori de câte ori este posibil. Prin practicarea tăgăduirii de sine, ei vor dobândi o experienţă bogată şi aceste lecţii îi vor feri de multe ori să-şi formeze obiceiuri necumpătate.

Copiii pot învăţa să-şi arate dragostea pentru Hristos prin renunţarea la mărunţişuri inutile, pentru procurarea cărora mulţi bani li se strecoară printre degete. Această lucrare trebuie făcută în fiecare familie. E nevoie de tact şi de metodă, însă este cea mai bună educaţie pe care o pot primi copiii. Şi dacă toţi copilaşii vor veni cu darurile lor înaintea Domnului, ele vor fi ca nişte mici pârâiaşe care, unite şi puse în mişcare, vor forma un fluviu mare.

Ţineţi o cutiuţă de bani pe raft sau într-un alt loc sigur, la vedere, unde copiii îşi pot pune darurile… Astfel ei pot fi educaţi pentru Domnul.

Domnul declară că zecimea Îi aparţine şi, în plus, ne spune şi cum să o punem deoparte pentru El. El spune: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade ale venitului tău” (Proverbele 3:9). De aici nu învăţăm să ne cheltuim mijloacele pentru noi înşine şi să aducem Domnului ce rămâne, chiar dacă este, de altfel, o zecime corectă. Să fie pusă deoparte mai întâi partea lui Dumnezeu.

Îndrumările date de Duhul Sfânt prin apostolul Pavel cu privire la daruri prezintă un principiu care se aplică şi la zecimi: „în prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui” (1 Corinteni 16:2). Aici sunt vizaţi şi părinţii, şi copiii. […]

Cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor lor este cunoaşterea unei ocupaţii folositoare şi exemplul unei vieţi caracterizate de o generozitate dezinteresată. Printr-o astfel de viaţă, ei le arată adevărata valoare a banilor, care trebuie să fie apreciată doar prin binele pe care aceştia îl pot realiza în uşurarea nevoilor altora şi în înaintarea cauzei lui Dumnezeu.

Căminul adventist, pp. 388-390