Evită datoriile
Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii. (Romani 13:8)
Lumea are dreptul să se aştepte la integritate strictă din partea acelora care pretind a fi creştini conform Bibliei. Prin nepăsarea unui singur om de a-şi plăti datoriile, tot poporul nostru riscă să fie socotit nedemn de încredere.
Aceia care au pretenţia că sunt evlavioşi ar trebui să facă cinste doctrinei pe care o mărturisesc şi să nu dea ocazia ca adevărul să fie defăimat din cauza faptelor lor necugetate. „Nu datoraţi nimănui nimic”, spune apostolul.
Fii hotărât să nu mai faci nicio datorie. Mai bine lipseşte-te de o mie de lucruri decât să ajungi dator. Acesta a fost blestemul vieţii tale, să-ţi tot faci datorii. Fugi de ele!
Fă legământ solemn cu Dumnezeu ca, prin binecuvântarea Sa, să-ţi plăteşti datoriile şi apoi să nu mai datorezi nimănui nimic, chiar dacă trăieşti doar cu mămăligă şi pâine. Când pregăteşti masa, e atât de uşor să arunci din buzunar douăzeci şi cinci de cenţi pentru ceva în plus. Ai grijă de cenţi, că dolarii îşi poartă singuri de grijă! Puţinul cheltuit pe una, pe alta şi pe cealaltă se adună repede în dolari. Ţineţi dorinţele egoiste în frâu cel puţin cât eşti prins în datorii… Nu te poticni, nu te descuraja şi nu da înapoi. Abţine-te să-ţi faci gusturile, nu-ţi îngădui pofta, strânge bănuţii şi plăteşte-ţi datoriile. Rezolvă-le cât de repede poţi. Când vei putea sta din nou pe picioa rele tale, fără a mai datora cuiva ceva, vei dobândi o mare biruinţă.
Dacă cineva are datorii şi chiar nu poate să-şi acopere obligaţiile, nu trebuie presat să facă ceva peste puterile lui. Trebuie să i se ofere şansa de a şi le achita şi să nu fie pus în situaţia de a fi complet neînstare să scape de datorii. Chiar dacă se consideră că se procedează după dreptate, nu se dovedeşte îndurarea, iubirea lui Dumnezeu.
Unii oameni nu sunt precauţi şi îşi fac datorii care puteau fi evitate. Unii dovedesc o precauţie care seamănă a necredinţă. Profitând de circumstanţe, putem investi uneori mijloace atât de avantajos, încât lucrarea lui Dumne zeu să fie întărită şi consolidată şi totodată să respectăm strict principiile corecte.
Căminul adventist, pp. 393-394