Poate Laodiceea să-I dea slavă lui Dumnezeu?

 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă.

(Psalmii 115:1)

Biserica laodiceeană nu înţelege adevărata ei relaţie cu Dumnezeu. Ea îşi dă slavă sieşi, zicând: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic” (Apocalipsa 3:17). Se amăgeşte cu ideea că îşi este suficientă sieşi şi că nu depinde de nimeni şi, de aceea, se încrede în sine şi prea puţin în Dumnezeu.

Păcatul Laodiceei pare atât de evident. Este acelaşi păcat al vechiului Israel, care a ţinut să lupte prin puterea lui de atâtea ori. Problema cea mai gravă a Laodiceei moderne îşi are rădăcina în încrederea în forţele proprii şi în capacitatea de a se descurca singură. Acordăm o importanţă exagerată statutului nostru religios şi realizărilor noastre şi, ca urmare, ne asumăm o poziţie independentă de Dumnezeu şi de Duhul Sfânt. Crezând că am reuşit să facem atât de multe lucruri singuri, nu mai simţim nevoia după Isus Hristos şi după neprihănirea Sa. Declinul spiritual porneşte de la convingerea că putem face din propria persoană centrul vieţii şi că putem avea izbândă în felul acesta. În această situaţie, ajungem să ne dăm slavă nouă înşine, şi nu lui Dumnezeu.

Dar Domnul Hristos ne arată care este calea de urmat. El este blând şi smerit cu inima. El nu a făcut nimic de la Sine. A trăit în dependenţă deplină de Tatăl Său. Aceasta este viaţa pe care a venit să ne-o dăruiască. Numai prin El obţinem mântuirea. Scopul religiei nu este înălţarea de sine şi autosufîcienţa.

Problema aceasta a Laodiceei tinde să apară mai cu seamă în viaţa persoanelor care ocupă poziţii respectabile, de conducere, care au un anumit statut şi anumite capacităţi. Când suntem convinşi de superioritatea noastră, nu mai remarcăm efectele rele ale acestei atitudini asupra dependenţei noastre de Duhul Sfânt.

Secretul este încrederea totală în Hristos. Noi avem valoare numai datorită faptului că Dumnezeu ne-a răscumpărat.

Dacă Domnul Hristos nu locuieşte în noi, nu vom reuşi să supravieţuim spiritual şi nici chiar moral. Dar încrederea în Dumnezeu frânge vanitatea şi egoismul nostru. „Mândria omului va fi smerită…, numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea” (Isaia 2:17). Dumnezeu ne-a dăruit adevărul după care să trăim: insuficienţa noastră absolută şi suficienţa Sa absolută.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO