[marți, 30 ianuarie] Unde este Dumnezeu?
3. Citește Psalmii 42:1-3; 63:1; 69:1-3 și 102:1-7. Ce îi provoacă psalmistului o mare durere?
Psalmii 42:1-3
„1 Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
3 Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?””
Psalmii 63:1
„Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă”.
Psalmii 69:1-3
„1 Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
2 Mă afund în noroi şi nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie şi dau apele peste mine.
3 Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu”.
Psalmii 102:1-7
„1 Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!
2 Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine când strig! Ascultă-mă degrabă!
3 Căci zilele mele pier ca fumul şi oasele îmi ard ca un tăciune.
4 Inima îmi este lovită şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc.
5 Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.
6 Semăn cu pelicanul din pustie, sunt ca o cucuvea din dărâmături;
7 nu mai pot dormi şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş”.
Psalmistul este tulburat nu doar de suferințele personale și de cele ale comunității, ci și – sau mai ales – de aparenta nepăsare a lui Dumnezeu față de greutățile slujitorilor Săi. Absența lui Dumnezeu este resimțită ca o secetă puternică într-o țară aridă (Psalmii 42:1-3; 63:1) și ca o angoasă ucigătoare (102:2-4). Poetul se simte îndepărtat de Dumnezeu și se compară cu păsările singuratice: „Semăn cu pelicanul din pustie, sunt ca o cucuvea din dărâmături; nu mai pot dormi şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş” (102:6,7).
Menționarea pustiului evidențiază senzația de izolare de Dumnezeu. O pasăre „singuratică pe un acoperiș” se află în afara cuibului ei, a locului ei de odihnă. Psalmistul strigă la Dumnezeu „din fundul adâncului”, ca și când ar fi fost înghițit de ape și s-ar afunda în noroi (69:1-3; 130:1). Aceste imagini descriu o situație dificilă din care nu există scăpare decât prin intervenție divină.
4. Citește Psalmii 10:12; 22:1; 27:9 și 39:12. Cum reacționează psalmistul la aparenta absență a lui Dumnezeu?
Psalmii 10:12
„Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociţi!”
Psalmii 22:1
„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?”
Psalmii 27:9
„Nu-mi ascunde Faţa Ta, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!”
Psalmii 39:12
„Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei”.
Este remarcabil că psalmiștii hotărăsc să nu rămână tăcuți în fața tăcerii lui Dumnezeu. Psalmiștii cred cu tărie în rugăciune, pentru că rugăciunea este îndreptată către Dumnezeul cel viu și milostiv. Dumnezeu este tot acolo, chiar și când pare absent. Este același Dumnezeu care i-a auzit în trecut, așa că au încredere că îi aude și acum. Ocaziile în care El tace îi fac să se cerceteze și să Îl caute pe Dumnezeu, dar cu mărturisire și cereri umile. Ei știu că Dumnezeu nu va rămâne tăcut pentru totdeauna. Psalmii demonstrează că relația și comunicarea cu Dumnezeu trebuie să continue, indiferent de circumstanțele vieții.
Ce putem învăța din reacțiile psalmistului la aparenta indiferență a lui Dumnezeu? Tu cum reacționezi când Dumnezeu pare să nu spună nimic? Ce îți menține credința?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
