[joi, 1 februarie] Nu cumva cei neprihăniți să fie ispitiți

 

 

6. Citește Psalmii 37:1,8; 49:5-7; 94:3-7 și 125:3. Cu ce se confruntă psalmistul?

 

Psalmii 37:1,8

„1 Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;

8 Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău”.

 

Psalmii  49:5-7

„5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
6 Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării”.

 

Psalmii  94:3-7

„3 Până când vor birui cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi?
4 Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc.
5 Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, şi asupresc moştenirea Ta.
6 Înjunghie pe văduvă şi pe străin, ucid pe orfani
7 şi zic: „Nu vede Domnul şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!””

 

Psalmii  125:3

„Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire”.

 

Acești psalmi reclamă bunăstarea prezentă a celor răi și dificultatea pe care acest fapt le-o creează celor neprihăniți. Cei răi nu doar că prosperă, dar uneori Îl disprețuiesc în mod deschis pe Dumnezeu și îi asupresc pe alții. Problema care stârnește uimire este că, în timp ce „toiagul de cârmuire al răutăţii” (125:3) domină lumea, „toiag[ul] de dreptate” (45:6) pare să își piardă puterea. În acest caz, de ce să nu renunțăm și să nu îmbrățișăm răul, așa cum fac alții?

 

7. Citește Psalmii 73:1-20,27. Ce îl face pe autor să iasă din acea criză? Care este sfârșitul celor care se încred în lucruri trecătoare? Vezi și 1 Petru 1:17.

 

Psalmii 73:1-20,27

„1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată!
2 Totuşi era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii!
3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi când vedeam fericirea celor răi.
4 Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.
5 N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea, mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
7 Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima.
8 Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9 îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul.
10 De aceea, aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
11 şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”
12 Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile.
13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
15 Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18 Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd.
19 Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!”

 

„27 Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi”.

 

1 Petru 1:17

„Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;”

 

 

Având atenția concentrată pe nedreptatea actuală din lume, psalmistul din Psalmul 73 nu putea să vadă imaginea de ansamblu din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Încercarea credinței lui din cauza prosperității celor răi era una copleșitoare. El credea, de asemenea, că argumentul lui despre inutilitatea credinței se baza pe realitate.

 

Dar Psalmul 73 arată că „aceste lucruri îi fac de râs pe cei care ignoră primul verset al acestui psalm, ce constituie rezumatul întregului psalm: «Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată!»” (Johannes Bugenhagen, Reformation Commentary on Scripture, 2018, p. 11).

 

Psalmistul este condus la sanctuar, locul conducerii suverane a lui Dumnezeu, și i se amintește că ziua de „astăzi” nu este decât o piesă din puzzle și ar trebui să se gândească la „soarta de la urmă”, când cei răi se vor confrunta cu judecata lui Dumnezeu. Faptul că psalmistul a înțeles acest adevăr în sanctuar și și-a mărturisit rătăcirea anterioară arată că realitatea poate fi înțeleasă numai din perspectivă spirituală, și  nu prin logica omenească.

 

Ce încurajare găsești în perspectiva judecății lui Dumnezeu în dreptul lumii și al tuturor relelor ei, când atât de multe rele rămân în prezent nepedepsite?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO