[marți, 29 iunie] Odihna în Vechiul Testament

 

 

Cu toate că Dumnezeu ne-a creat pentru activitate, ea trebuie să fie întreruptă de odihnă. Vechiul Testament ebraic include mai mulți termeni care exprimă ideea de odihnă. În descrierea pe care Geneza 2:2,3 o face despre Dumnezeu, care Se odihnește în ziua a șaptea creată de curând, se folosește verbul shabbat, „a înceta munca, a se odihni, a-și lua o vacanță”. Aceasta este forma verbală a substantivului „Sabat”. Același verb este folosit în Exodul 5:5 la forma cauzativă și este tradus cu „a face/determina pe cineva să se odihnească” de munca sa. Faraonul cel mânios îl acuză pe Moise că „îl [face] să-și înceteze lucrările”.

 

În porunca a patra a Decalogului, actul odihnei lui Dumnezeu din ziua a șaptea este exprimat prin forma verbală ebraică nuakh (Exodul 20:11; Deuteronomul 5:14). Verbul este tradus cu „a se odihni” în Iov 3:13 sau, în sens figurat, cu „a așeza”, cu referire la chivotul legământului din Numeri 10:36. În 2 Împărați 2:15 se precizează că duhul lui Ilie „a venit” [în engl. „s-a odihnit”] peste Elisei.

 

O altă formă verbală importantă este shaqat, „a se odihni, a primi alinare, a fi liniștit”. Se folosește în Iosua 11:23, unde se spune că țara s-a odihnit de război după cucerirea inițială a lui Iosua. Termenul apare deseori cu sensul de „pace” în cărțile Iosua și Judecătorii.

 

Și verbul raga’ este folosit pentru a exprima ideea de odihnă. În avertizările din Deuteronomul cu privire la neascultare, Dumnezeu le spune copiilor lui Israel că nu vor găsi odihnă în exil (Deuteronomul 28:65). Același verb apare și la forma cauzativă, în Ieremia 50:34, descriind incapacitatea de a oferi odihnă.

 

5. Despre ce fel de odihnă se vorbește în Deuteronomul 31:16 („vei adormi”) și în 2 Samuel 7:12 („vei fi culcat”)?

 

Deuteronomul 31:16

„Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el”.

 

2 Samuel 7:12

„Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia”.

 

Ambele versete folosesc o expresie idiomatică derivată din verbul shakab și care înseamnă „a se întinde, a dormi”. În legământul pe care îl face cu David, Dumnezeu îi promite viitorului rege al lui Israel: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine” (2 Samuel 7:12).

 

Lunga listă a verbelor ebraice care denotă odihna ne ajută să înțelegem că noțiunea teologică de odihnă nu este legată doar de unul sau două cuvinte specifice. Noi ne odihnim la nivel individual și la nivel colectiv. Odihna are un impact asupra noastră din punct de vedere fizic, social și emoțional și nu se limitează la Sabat.

 

Negreșit, moartea este un dușman și, într-o zi, va fi nimicită. Oricât de mult i-am jeli pe morții noștri și le-am duce lipsa, de ce este încurajator să știm că ei se odihnesc, cel puțin pentru acum?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO