[marți, 6 aprilie] Legământul cu Avraam
„Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3).
3. Fă o lista cu toate făgăduințele pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Avraam.
Geneza 12:1-3
„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”.
4. Printre făgăduințele acestea, Dumnezeu îi spune lui Avram și că „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3). Ce înseamnă aceasta? Cum au fost binecuvântate toate familiile pământului în Avraam?
Vezi Galateni 3:6-9. În ce fel poți vedea aici făgăduința despre Isus, Mesia?
„6 Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”. 7 Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. 8 Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”. 9 Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”.
Vezi Galateni 3:29.
„Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă”.
În prima revelație divină transmisă lui Avraam pe care o avem consemnată, Dumnezeu a promis că va intra într-o relație strânsă și de durată cu el chiar înainte să folosească vreun limbaj care să denote întocmirea unui legământ. Referirile directe la legământul pe care Dumnezeu avea să-l facă apar mai târziu (Geneza 15:4-21; 17:1-14). Deocamdată, Dumnezeu propune o relație divino-umană de mare însemnătate. Acest „Eu voi…” care se repetă în Geneza 12:1-3 sugerează profunzimea și măreția ofertei lui Dumnezeu.
În plus, Avraam primește o singură poruncă, dar cu semnificație de test: „Ieși!” El a ascultat prin credință (Evrei 11:8), dar nu pentru a obține binecuvântările promise. Ascultarea lui a fost răspunsul la relația plină de iubire pe care Dumnezeu a dorit să o stabilească. Cu alte cuvinte, Avraam deja credea în Dumnezeu, deja se încredea în El și avea credință în făgăduințele Lui. Trebuie să fi fost așa; altfel, de la bun început nu și-ar fi părăsit familia și pământul strămoșilor ca să se îndrepte spre locuri necunoscute. Prin ascultarea lui, le-a demonstrat credința sa atât oamenilor, cât și îngerilor.
Chiar de atunci, Avraam a făcut cunoscută relația-cheie dintre credință și fapte. Noi suntem mântuiți prin credință, o credință care duce la fapte de ascultare. Făgăduința salvării vine prima, apoi urmează faptele. Deși fără ascultare nu pot exista nici părtășia legământului, nici vreo binecuvântare, ascultarea este răspunsul credinței la ceea ce Dumnezeu a făcut deja. Credința aceasta ilustrează principiul din 1 Ioan 4:19: „Noi Îl iubim [pe Dumnezeu] pentru că El ne-a iubit întâi.”
Cum descoperă textul din Geneza 15:6 care este temelia tuturor făgăduințelor legământului? De ce această binecuvântare este cea mai scumpă dintre toate?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
