Dezbaterea

4. Ce idei a prezentat Petru în cadrul dezbaterii din Ierusalim?

Faptele 15:7-11
7. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
8. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.
9. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă.
10. Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
11. Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

Evident, nu sunt redate toate detaliile întrunirii. Ar fi interesant de ştiut, de exemplu, ce argumente au adus iudaizanţii şi ce au spus Pavel şi Barnaba (Faptele 15:5,12). Însă Luca a notat doar cuvântarea lui Petru şi pe cea a lui Iacov.

În cuvântarea lui, Petru li s-a adresat apostolilor şi prezbiterilor şi le-a reamintit experienţa lui cu Corneliu, de la care trecuseră câţiva ani. În esenţă, el aduce acelaşi argument ca în cuvântarea pe care o ţinuse atunci în faţa fraţilor din Ierusalim (Faptele 11:4-17). Dumnezeu Însuşi arătase că aproba convertirea lui Corneliu (deşi era un străin necircumcis), oferindu-le, lui şi casei lui, darul Duhului pe care îl oferise şi apostolilor la Cincizecime.

În providenţa Sa, Dumnezeu a lucrat prin Petru, un om cunoscut printre credincioși, ca să-i convingă pe creștinii dintre iudei că, în ce priveşte mântuirea, El nu face nicio deosebire între evrei şi celelalte popoare. Cu toate că nu beneficiaseră de regulile şi de prevederile vechiului legământ cu privire la curăţire, străinii care credeau nu mai erau consideraţi necuraţi, fiindcă Dumnezeu Însuşi le curăţise inimile. Declaraţia finală a lui Petru seamănă foarte mult cu ce ar spune Pavel: „Credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus” (Faptele 15:11).

5. Ce soluţie a propus Iacov?

Faptele 15:13-21
13. Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!
14. Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.
15. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
16. „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou:
17. pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,
18. zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.”
19. De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu;
20. ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.
21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”

Cuvântarea pe care a ţinut-o ne lasă să înţelegem că Iacov avea o poziţie de autoritate (compară cu Faptele 12:17; 21:18, Galateni 2:9,12). Indiferent ce înţelegea el prin ridicarea din nou a cortului lui David, care în profeţia lui Amos se referă la restaurarea dinastiei davidice (Amos 9:11,12), ţelul lui principal a fost să demonstreze că Dumnezeu luase deja măsuri ca străinii să se poată „alipi” poporului lui Dumnezeu.

Propunerea lui a fost să nu li se mai impună convertiţilor din alte popoare restricţii suplimentare, în afară de cele cerute în mod normal de la străinii care doreau să trăiască în ţara lui Israel.