Motivul disputei

Încă de la începuturile ei, biserica din Antiohia a fost compusă din evrei şi din străini necircumcişi (Faptele 11:19-21; Galateni 2:11-13) care trăiau se pare în bună înţelegere unii cu alţii. Armonia dintre ei a fost însă tulburată în momentul sosirii unui grup de credincioşi din Ierusalim.

1. Cu ce problemă s-a confruntat biserica?

Faptele 15:1-51
1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”
2. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
3. După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5. Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.

Este posibil ca oamenii aceştia veniţi din Iudeea, cunoscuţi sub numele de „iudaizanţi”, să fi făcut parte tot „din partida fariseilor care crezuseră” (vers. 5). Prezenţa fariseilor în biserică nu ar trebui să ne surprindă, întrucât Pavel însuşi fusese fariseu înainte de convertire (Filipeni 3:5). Se pare că oamenii aceştia veniseră în Antiohia din proprie iniţiativă (Faptele 15:24), deşi un alt episod petrecut ulterior tot în Antiohia arată că majoritatea iudeilor, inclusiv apostolii, nu se simţeau foarte comod în biserică în prezenţa străinilor necircumcişi (Galateni 2:11-13).

În Epistola către galateni, Pavel nu vorbeşte pozitiv despre iudaizanţi, ci îi numeşte „oameni care vă tulbură” (Galateni 1:7; 5:10) şi „fraţi mincinoşi” (Galateni 2:4) pentru că motivele lor reale erau distrugerea libertăţii spirituale date de Evanghelie şi „convertirea” acestor străini la legalismul iudaic.

Ideea lor era destul de simplă: convertiţii din alte popoare nu puteau fi mântuiţi dacă nu practicau circumcizia şi dacă nu respectau toate legile ceremoniale iudaice. Mântuirea se găsea, în opinia lor, doar în comunitatea cu care Dumnezeu făcuse legământ şi, potrivit Vechiului Testament, nu exista altă cale de a intra în poporul ales al lui Dumnezeu decât prin circumcizie (Geneza 17:9-14; Exodul 12:48). Într-un cuvânt, cei din alte popoare puteau avea parte de mântuire doar dacă deveneau mai întâi prozeliţi iudei.

Pavel şi Barnaba nu au putut fi de acord cu astfel de condiţii, care contraziceau Evanghelia în esenţa ei. Iar modul agresiv în care au abordat problema cei veniţi din Iudeea a generat dezbateri aprinse; cuvântul stasis (tradus prin expresia „un viu schimb de vorbe”) din Faptele 15:2 are sensul de „conflict”, sau „disensiune”. Chestiunea era totuşi prea importantă ca să fie tratată doar la nivel local. Era amenințată unitatea bisericii. Fraţii din Antiohia au decis atunci să trimită Ierusalim o delegaţie din care să facă parte şi Pavel şi Barnaba, în vederea găsirii unei soluţii.

Pune-te în locul iudaizanţilor. Cu ce argumente ţi-ai susţine poziţia?