Evanghelia și pocăinţa

6. Citește Romani 2:4. Ce mesaj găsim aici pentru noi, referitor la pocăinţă?

Romani 2:4
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Ar trebui să observăm că bunătatea lui Dumnezeu îi îndeamnă, nu îi forţează pe păcătoşi să se pocăiască. Dumnezeu nu constrânge. El este infinit de răbdător şi caută să-i atragă pe toţi oamenii prin dragostea Sa. O pocăinţa forţată n-ar mai fi pocăinţă. Dacă Dumnezeu ar impune pocăinţa cu forţa, atunci nu ar fi mântuiţi toţi oamenii? El nu i-ar forţa numai pe unii. Pocăinţa trebuie să fie un act al voinţei libere, răspunsul la lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră. Da, pocăinţa este un dar de la Dumnezeu, dar partea noastră este să fim receptivi şi dornici să-l primim, iar decizia aceasta trebuie să o luăm personal.

7. Ce se întâmplă cu aceia care se împotrivesc iubirii lui Dumnezeu, refuză să se pocăiască și rămân neascultători? Romani 2:5-10

Romani 2:5-10
5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
7 Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

În versetele acestea şi în multe alte locuri din Romani, Pavel accentuează rolul faptelor bune. Dacă îndreptăţirea este prin credinţă, fără faptele Legii, aceasta nu înseamnă că faptele bune nu ar avea niciun rol în viaţa creştinului. De exemplu, în versetul 7, mântuirea este descrisă ca fiindu-le oferită acelora care o caută „prin stăruinţa în bine”.

Efortul omenesc nu aduce mântuirea, dar face parte din experienţa mântuirii în ansamblu. Este greu să înţelegem cum poate cineva să citească Biblia şi să ajungă la concluzia că faptele nu ar conta deloc. Pocăinţa adevărată, aceea manifestată de bunăvoie şi din inimă, va fi urmată întotdeauna de hotărârea de a birui şi de a renunţa la toate acele lucruri de care trebuie să ne pocăim.

Când greşeşti, ai o atitudine de pocăinţă? Este ea sinceră sau este doar un gest prin care îţi minimalizezi greşelile, rămânerile în urmă şi păcatele? Dacă este aşa, cum poţi să te schimbi? Ce trebuie să schimbi?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO