Isus ne-a spus care aveau să fie semnele sfârşitului şi ale venirii Sale. Şi nu sunt deloc plăcute: războaie şi veşti de războaie, molime etc. Oamenii care folosesc relele din lume ca scuză pentru a-L respinge pe Dumnezeu au acum nenumărate motive şi vor avea tot mai multe, pe măsură ce ne apropiem de final! În schimb, poporul lui Dumnezeu reflectă caracterul Său înaintea lumii şi îi ajută pe oameni să-şi formeze o imagine corectă despre El. „Dacă ne-am smeri înaintea lui Dumnezeu şi am fi buni şi amabili, cu o inimă sensibilă şi plină de milă, atunci ar fi o sută de convertiri la adevăr acolo unde acum nu este decât una.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, ed. 2010, p. 141.

Cuvinte pe cât de simple, pe atât de elocvente în ce priveşte lucrarea cu oamenii! În perioada aceasta, de aşteptate a revenirii Sale, Isus Se aşteaptă ca membrii bisericii Sale să predice toată Evanghelia şi să o transpună în viaţa lor; să investească din timpul şi din resursele lor în lucrarea Sa; să-i iubească pe oameni, să-i respecte şi să le poarte de grijă; să primească Duhul Sfânt în plinătatea Sa. Mărturia de acest tip nu va putea fi contrazisă cu niciun argument.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO