„Pentru a ajunge la oamenii din toate clasele sociale, trebuie să mergem acolo unde se află ei, fiindcă rareori ne vor căuta din proprie iniţiativă. Nu numai de la amvon sunt atinse inimile bărbaţilor şi ale femeilor de adevărul divin. Hristos le-a trezit interesul mergând în mijlocul lor ca unul care le dorea binele. Îi căuta zi de zi la activităţile lor preferate şi manifesta un interes neprefăcut faţă de ocupaţiile lor vremelnice.” – Ellen G. White, My Life Today, p. 186.

Cât de adevărat este că oamenii, din motive diverse, rareori ne caută din proprie iniţiativă! Este necesar să imităm exemplul lui Isus, care a venit pe pământ şi a coborât până la nivelul nostru. Dintr-un anumit punct de vedere, lucrul acesta n-ar trebui să fie, pentru noi, prea greu.

Sunt atât de mulţi oameni care au atât de multe nevoi! Planeta aceasta este un loc lovit de suferinţă, devastat, unde trăiesc oameni răniţi şi năpăstuiţi care, în unele cazuri, tânjesc după cineva care să-i asculte, după cineva cu care să stea de vorbă, după cineva căruia să-i pese de ei. Noi, membrii bisericii, ar trebui să fim capabili să le oferim, într-o anumită măsură, ajutorul de care au nevoie. Să avem grijă să nu ne facem vinovaţi de greşeala cu privire la care ne-a avertizat Iacov: să avem credinţă, dar să ne lipsească faptele care să o dovedească. Interesant este că apostolul nu a dat această avertizare când discuta despre alimentaţie, îmbrăcăminte sau comportament, ci în contextul ajutorării persoanelor în nevoie. (Vezi Iacov 2:14-17.) Oricine poate declara că are credinţă. Adevărata dovadă a credinţei este însă modul cum ne purtăm cu semenii noştri.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO