Studiu suplimentar
Ca biserică, am fost chemaţi de Dumnezeu să lucrăm pentru alţii, urmărind binele lor, să le îndreptăm privirea spre promisiunea restaurării prin Isus.
Există mai multe căi prin care Domnul ne ajută să realizăm lucrul acesta. Unele biserici le oferă cetăţenilor restaurare fizică prin intermediul programelor de sănătate şi prin servicii medicale. Totodată, reţeaua de spitale şi clinici medicale contribuie la împlinirea aceluiaşi obiectiv. Restaurarea şi dezvoltarea mintală se pot produce prin intermediul seminarelor care-i învaţă pe oameni cum să-şi împlinească nevoile vieţii. De asemenea, bisericile pot înfiinţa şcoli sau le pot îmbunătăţi pe cele deja existente, pot să-i înveţe pe oameni anumite meserii, pot oferi educaţie, instruire, consiliere psihologică etc. Pe măsură ce vor continua să caute restaurarea şi „viaţa din belşug”, mulţi dintre concetăţenii noştri îşi vor da seama că au nevoie şi de restaurare spirituală şi morală, chiar dacă, iniţial, nu au crezut acest lucru.
Ei vor constata că acesta este un aspect-cheie al restaurării după chipul lui Dumnezeu (vezi Efeseni 4:22-24). Biserica este singura pregătită şi în măsură să răspundă acestor nevoi, pe care nicio instituţie socială sau medicală seculară nu reuşeşte să le împlinească.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO