Un gând de încheiere

„«El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui» (Tit 3:5). Când Satana îţi spune că eşti păcătos şi că nu poţi spera să primeşti binecuvântarea lui Dumnezeu, spune-i că Hristos a venit în lume să-i mântuiască pe păcătoşi. N-avem nimic care să ne poată recomanda lui Dumnezeu, dar apărarea la care putem să apelăm întotdeauna este starea noastră deznădăjduită, care face ca puterea Lui mântuitoare să fie o necesitate.” – Viaţa lui Iisus, p. 269 (317)

Ce idee extraordinară: Tocmai „starea noastră deznădăjduită” face ca puterea mântuitoare a lui Hristos să fie pentru noi o necesitate! Acest adevăr nu este cu nimic diferit dacă am venit la Isus acum sau dacă am trăit împreună cu El toată viaţa. La fel ca toţi cei menţionaţi în linia genealogică a lui Isus, suntem păcătoşi şi avem nevoie de har. Ascultarea de Lege, învingerea păcatului şi a ispitei şi creşterea noastră în Hristos, oricât de importante ar fi în viaţa creştinului, nu sunt decât rezultatele mântuirii, niciodată cauza ei. La revenirea lui Isus, şi tâlharul de pe cruce, şi un sfânt care va fi luat la cer direct, şi noi – toţi ne aflăm în „starea […] deznădăjduită, care face ca puterea Lui mântuitoare să fie o necesitate”. Cât de important este să nu uităm niciodată acest adevăr fundamental!

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO