În timpul profetului Ilie

Ilie Tişbitul este unul dintre personajele cele mai interesante din Scriptură. ÎI găsim mai întâi în faţa unui rege uluit pe care îl anunţă că nu avea să plouă deloc timp de trei ani (1 Împăraţi 17:1). Nu era uşor să intri şi să ieşi din palatul regal, dar omul acesta îmbrăcat într-o manta de păr şi încins la mijloc cu o curea de piele (2 Împăraţi 1:8) trece printre gărzi, transmite mesajul de la Dumnezeu şi apoi fuge la munţi, cale de vreo doisprezece kilometri.

La data aceea, Israel era într-o stare deplorabilă. Majoritatea locuitorilor nu I se mai închinau lui Dumnezeu (1 Împăraţi 19:10), ci zeilor fertilităţii.

După trei ani de secetă, Ilie s-a înfăţişat din nou înaintea împăratului şi i-a cerut să organizeze o confruntare între el şi profeţii lui Baal şi ai zeiţei Astarteea (zeiţa fertilităţii) – unul împotriva a opt sute cincizeci (1 Împăraţi 18:17-20)!

În ziua stabilită, oamenii din Israel se adună în număr mare pe vârful muntelui Carmel şi Ilie le pune o întrebare: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele?” (1 Împăraţi 18:21). Sunt aleşi juncii şi pregătiţi pentru jertfă şi se aşteaptă să vadă care dumnezeu este destul de puternic ca să trimită foc din cer peste jertfă. Juncul, sau taurul tânăr, era reprezentativ pentru ritualurile din religiile antice ale fertilităţii. Era de aşteptat ca zeii fertilităţii să răspundă.

Citeşte 1 Împăraţi 18:21-39. Ce îşi dorea Ilie să se întâmple cu poporul şi de ce este lucrul acesta relevant pentru noi astăzi?

1 Împăraţi 18:21-39
21. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
22. Şi Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.
23. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc şi-l voi pune pe lemne, fără să pun foc.
24. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns şi a zis: „Bine!”
25. Ilie a zis prorocilor lui Baal: „Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.”
26. Ei au luat juncul pe care li l-au dat şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.
27. La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.”
28. Ei au strigat tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei.
29. Când a trecut amiaza, au aiurit până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
30. Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat.
31. A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”
32. şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă.
33. A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa.
34. Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta o dată.” Şi l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară.
35. Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.
36. În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
37. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!”
38. Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ.
39. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”

1 Împăraţi 18:37 exprimă cea mai mare dorinţă a lui Ilie pentru israeliţi. Nu minunea petrecută conta în primul rând, deşi era şi ea importantă. Ceea ce conta era credincioşia israeliţilor faţă de legământ. Observă totodată cine putea să le întoarcă inima: Domnul Însuşi. Dar Dumnezeu nu îi forţează pe oameni să se întoarcă la El, ci le trimite Duhul Sfânt, iar oamenii, ca răspuns la apelurile Duhului, aleg să se întoarcă; abia atunci pot acţiona, prin puterea Sa, pe baza acestei decizii. Principiul acesta este valabil şi pentru noi. Dumnezeu susţine prin puterea Sa bătăile inimii fiecărui individ, dar nu forţează pe nimeni să-L urmeze.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO