Neemia

În vremea lui Neemia, poporul Israel nu mai exista ca entitate politică, ci era împrăştiat printre alte popoare. Totuşi Dumnezeu S-a dovedit credincios făgăduinţelor legământului Său, chiar dacă oamenii nu şi-au îndeplinit partea.

Citeşte Neemia 1. În ce context înalţă Neemia această rugăciune? Prin ce se aseamănă rugăciunea lui cu cea a lui Daniel (Daniel 9:4-19)? Care este elementul comun şi ce loc ocupă în cadrul marii lupte?

Neemia 1
1. Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa,
2. a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi câţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie şi despre Ierusalim.
3. Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.”
4. Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor
5. şi am zis: „Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
6. Să ia aminte urechea Ta, şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.
7. Te-am supărat şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.
8. Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: „Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;
9. dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.”
10. Ei sunt robii Tăi şi poporul Tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mâna Ta cea tare.
11. Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Daniel 9:4-19
4. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
5. Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.
6. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării.
7. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine!
8. Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!
9. La Domnul Dumnezeul nostru însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!
10. N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii;
11. ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.
12. El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.
13. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău.
14. De aceea, şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui.
15. Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire.
16. Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.
17. Ascultă, dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit!
18. Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
19. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”

Neemia primeşte învoire de la împărat să meargă la Ierusalim şi să îl reconstruiască. La sosire, el îşi ia câteva zile doar pentru a observa. Încearcă să cerceteze ruinele noaptea, dar nu reuşeşte să ajungă departe din cauza grămezilor de moloz şi atunci iese şi le cercetează în afara zidurilor (cap. 2:14,15).

Cum i-a convins Neemia pe conducătorii iudei să înceapă o lucrare care părea imposibil de realizat? Ce poate învăţa biserica de azi de la el?

Neemia 2:16-18
16. Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.
17. Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”
18. Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.

Neemia nu a anunţat de la început de ce venise în ţară, dar existau oameni care nu priveau cu ochi buni ideea de a rezidi Ierusalimul şi făceau tot ce le stătea în putinţă pentru a bloca orice acţiune în acest sens (Neemia 2:10, 19, 20). La începerea lucrărilor de reparare a zidurilor (cap. 3), demnitarii străini s-au supărat foarte tare şi au luat în râs eforturile iudeilor (Neemia 4:1-3). Când au văzut totuşi că poporul lui Dumnezeu lucra cu conştiinciozitate (vers. 6), s-au mâniat şi au plănuit un atac (vers. 7, 8).

În faţa acestei opoziţii înverşunate, cel mai simplu ar fi fost să înceteze, dar oamenii credincioşi au perseverat, în ciuda eforturilor altora de a-i sabota. Punându-şi încrederea în Dumnezeu, Neemia a reuşit să vadă lucrările încheiate şi a lăsat ameninţările duşmanilor în seama Domnului (Neemia 6:14,15).

Cu toţii întâlnim obstacole în viaţă. Cum ştim când să ne retragem şi când să mergem înainte? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO