Avea totul, dar…

Care erau realizările de care se bucura Naaman? Ce anume umbrea totul în viața lui?

2 Împărați 5:1
Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.

Versetul acesta conţine mai multe caracteristici sau titluri care îl plasează pe Naaman în eşalonul superior al societăţii siriene. El avea o mare influenţă asupra împăratului Siriei, se bucura de multă stimă din partea acestuia şi era mâna lui dreaptă în problemele militare şi religioase (versetul 18). De asemenea, era extrem de bogat (versetul 5). În versetul 1 apare însă şi un mare „dar…”. Toată puterea, onoarea şi vitejia lui îşi pierdeau strălucirea în faţa celei mai temute boli din timpurile acelea: lepra. Boala aceasta arunca o umbră dureroasă asupra a tot ce realizase. Însă tot ea l-a adus în contact cu profetul lui Dumnezeu, contact în urma căruia a început să I se închine adevăratului Dumnezeu.

2 Împărați 5
18. Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!”
5. Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria, şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat, luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb.

Ce situații asemănătoare cu a lui Naaman găsim în Marcu 1:40-45; 2:1-12; Luca 8:41-56? În afară de vindecare, care este numitorul comun al acestor relatări?

Marcu 1:40-45
40. A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
41. Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!”
42. Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.
43. Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât
44. şi i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”
45. Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

Marcu 2:1-12
1. După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă
2. şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
3. Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
4. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
5. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”
6. Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:
7. „Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
8. Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?
9. Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?
10. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
11. „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
12. Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”

Luca 8:41-56
41. Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă;
42. pentru că avea o singură copilă, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.
43. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.
44. Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.
45. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”?
46. Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.”
47. Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui şi a spus în faţa întregului norod din ce pricină se atinsese de El şi cum fusese vindecată numaidecât.
48. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.”
49. Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.”
50. Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.”
51. Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.
52. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.”
53. Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.
54. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!”
55. Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.
56. Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.

Tulburările, tragediile şi tranziţiile vieţii îi pot face pe oameni mai receptivi la adevărul spiritual şi îi pot determina să Îl caute pe Dumnezeu. Problemele de ordin fizic, psihic, politic sau de altă natură pot deschide inimile oamenilor faţă de Divinitate. Pierderile personale, catastrofele naţionale şi războaiele sunt motivatori importanţi, care îi determină pe mulţi să apeleze la o putere superioară lor. Biserica este de multă vreme conştientă de faptul că numărul celor care se întorc la Dumnezeu tinde să fie mai mare în zonele în care oamenii sunt loviţi de o suferinţă personală sau colectivă.

Pe de-o parte, Naaman părea să aibă totul; pe de alta, era un om zdrobit, fără speranţă. În ce situaţii asemănătoare ne găsim şi noi? Cum putem învăţa să rămânem lângă Dumnezeu atât în bucurie, cât şi în necaz? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO