[luni, 17 noiembrie] „Dă-mi dar muntele acesta!”

 

 

3. Studiază Iosua 14:6-14; Numeri 14:24; 32:12; Deuteronomul 1:36 și Luca 6:45. Cum ai descrie atitudinea lui Caleb și a lui Iosua? Ce înseamnă să Îl urmezi pe Domnul cu toată inima?

 

Iosua 14:6-14

„6 Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal, şi Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: „Ştii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine şi cu privire la tine, la Cades-Barnea. 7 Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată. 8 Fraţii mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului, Dumnezeului meu. 9 Şi în ziua aceea, Moise a jurat şi a zis: ‘Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu’. 10 Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. 11 Şi astăzi, sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră. 12 Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine şi-i voi izgoni, cum a spus Domnul”. 13 Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, şi i-a dat ca moştenire Hebronul. 14 Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moştenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului, Dumnezeului lui Israel”.

 

Numeri 14:24

„Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus şi urmaşii lui o vor stăpâni”.

 

Numeri 32:12

„…afară de Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, şi Iosua, fiul lui Nun, care au urmat în totul calea Domnului.”

 

Deuteronomul 1:36

„…afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.”

 

Luca 6:45

 ^„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura”.

 

Caleb nu a uitat niciodată promisiunea pe care i-o făcuse Domnul prin Moise: că avea să intre în țara în care îi călcaseră picioarele (Numeri 14:24). Patruzeci de ani mai târziu, el spune despre raportul său cu privire la țara promisă că fusese un cuvânt „așa cum [îi] spunea inima [lui] curată” (Iosua 14:7). Raportul adus de el se bazase pe convingerea că, sub călăuzirea și cu ajutorul lui Dumnezeu, poporul Israel avea să poată cuceri țara.

 

Spre deosebire de celelalte 10 iscoade, care au răspândit teamă printre israeliți, Caleb a manifestat o încredere și un devotament deplin față de promisiunea Domnului. Expresia ebraică ce înseamnă literal: „Eram întru totul după Domnul” (Iosua 14:8) este probabil o formă scurtă a unui idiom mai amplu: „Inima mea Îl urma întru totul pe Domnul” sau „mi-am umplut inima să umblu după Domnul/în spatele Domnului.” Spre deosebire de alții, care umblau după dumnezei străini și care nu-L urmau pe deplin pe Domnul, inima lui Caleb era dedicată în întregime Domnului.

 

Aceeași expresie este repetată ulterior de două ori, subliniind credincioșia lui Caleb (Iosua 14:9,14). Caracterizarea pe care și-o face singur este în armonie cu ceea ce Domnul Însuși a numit „un alt duh” (Numeri 14:24), care l-a deosebit pe Caleb de ceilalți 10. Chiar și la vârsta de 85 de ani, el continua să fie un exemplu în legătură cu ce poate Domnul realiza prin intermediul oamenilor a căror inimă este pe deplin dedicată Lui și cauzei Sale. Caleb a înțeles că teritoriul pe care fiecare seminție avea să îl stăpânească în cele din urmă era direct proporțional cu măsura în care îndrăzneau să revendice promisiunile Domnului și cu suprafața de pământ pe care erau dispuși să o străbată prin credință. Făgăduințele divine nu se împlinesc automat, adică nu devin realitate indiferent de voința noastră. Ci ele necesită credință însoțită de acțiune hotărâtă. Termenul ebraic ’ulay, „poate” (Iosua 14:12), exprimă în unele contexte și teamă și îndoială, dar de obicei denotă speranță și anticiparea unui rezultat pozitiv (Geneza 16:2; Numeri 22:6,11; 23:3).

 

Ce compromisuri, chiar și „mici”, ne pot împiedica să Îl urmăm întru totul pe Domnul?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO