Rugăciunea-model (2)
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi” (Luca 11:3).
Cererea aceasta, indiferent dacă vine de pe buzele unui milionar ori de pe cele ale unui orfan lipsit de toate, este o exprimare a dependenţei şi o recunoaştere a încrederii. Cu toţii depindem de Dumnezeu, iar cererea aceasta ne constrânge să recunoaştem că El este sursa tuturor darurilor. El este Creatorul. În El trăim, ne mişcăm şi avem fiinţa. „El ne-a făcut, ai Lui suntem” (Psalmii 100:3).
Citeşte Luca 11:1-4. Ce învăţăm din aceste cereri?
Luca 11:1-4
1. Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”
2. El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.
3. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;
4. şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”
„Ne iartă nouă păcatele noastre” (Luca 11:4).
Iertarea constituie inima Evangheliei. Fără iertare de la Dumnezeu, noi nu avem mântuire: „Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre…, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile” (Coloseni 2:13). Dacă am cunoscut personal iertarea divină, suntem datori să ni-i apropiem pe cei care ne-au greşit. Când cerem să fim iertaţi „fiindcă şi noi iertăm” (Luca 11:4), nu vrem să spunem că Dumnezeu ne iartă pentru că şi noi iertăm, dimpotrivă, statutul nostru de oameni iertaţi ne impune să lărgim în permanenţă sfera harului – pe de o parte să recunoaştem şi să primim bunăvoinţa divină, iar pe de altă parte să-i iubim şi să-i iertăm pe cei care ne-au greşit.
„Nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (Luca 11:4).
Aici remarcăm două idei. Mai întâi, ispita nu este păcat. Cuvântul grecesc pentru „ispită” este peirasmos. Substantivele greceşti cu terminaţia -asmos descriu în mod obişnuit un proces, nu un produs. Scripturile nu privesc la ispită ca la un produs finit; ea este o metodă, un proces în urma căruia se obţine un anumit produs. Ispita nu este păcat, dar cedarea la ispită este. În al doilea rând, Dumnezeu nu este iniţiatorul ispitei (Iacov 1:13). El poate îngădui ca ispita să vină, dar El nu ne ispiteşte niciodată, adică nu ademeneşte pe nimeni la păcat. Prin urmare, cererea aceasta este o recunoaştere a faptului că El este sursa de putere pentru a ne împotrivi celui rău.
Dumnezeu este Tatăl care Se îngrijeşte de toate nevoile noastre. Ce mare asigurare descoperi în textul din Luca 11:9-13? Cum te ajută rugăciunea să îţi îmbogăţeşti şi adânceşti experienţa în aceste domenii?Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.ROLuca 11:9-13
9. De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
10. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.
11. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?
12. Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?
13. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
