Când pofta „zămisleşte”
Studiul III – Trimestrul IV
Luni , 13 octombrie 2014
3. Reciteşte Iacov 1:13-15. Când se transformă ispita în păcat?
Iacov 1
13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. 14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. 15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.Pentru a descrie geneza păcatului, în acest pasaj sunt întrebuinţate mai multe cuvinte greceşti care au legătură cu procrearea. Când e hrănită, dorinţa rea „zămisleşte” sau „concepe” păcatul, cum este conceput copilul în pântecul mamei. Apoi, „păcatul, când este dezvoltat complet, dă naştere morţii” (Iacov 1:15, traducerea literală a autorului). Aici este un paradox: un proces menit să dea viaţă aduce, de fapt, moartea (compară cu Romani 7:10-13). Aidoma cancerului, păcatul preia controlul şi îşi consumă „gazda”. Ştim cu toţii ce înseamnă aceasta, întrucât toţi am cunoscut ruina adusă de păcat. Inimile noastre sunt rele şi singuri nu le putem schimba.
Romani 7
10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. 11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. 13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.4. Experienţa Evei este o ilustrare a luptei cu păcatul. Ce paşi au condus-o la păcat? Geneza 3:1-6
Geneza 3
1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” 2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. 3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” 4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, 5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” 6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.La bază, păcatul începe cu neîncrederea în Dumnezeu. Satana a trezit în mintea Evei îndoieli cu privire la caracterul lui Dumnezeu (Geneza 3:1-5), apelând la aceeaşi metodă prin care a reuşit să înşele o treime din îngeri (Apocalipsa 12:4,7-9). Apropierea Evei de pomul interzis nu a fost un păcat, dar faptul că a luat un fruct şi a muşcat din el a fost. Mai mult, fapta ei păcătoasă a fost precedată de gânduri rele (Geneza 3:6). Ea şi-a însuşit sugestiile lui Satana.
Apocalipsa 12
4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. 7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, 8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. 9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.Păcatul începe întotdeauna la nivelul minţii. Poate că, asemenea Evei, cugetăm la presupusele „avantaje” ale faptei rele, ne lăsăm în voia imaginaţiei şi a simţămintelor şi, la scurt timp, muşcăm momeala şi cădem în păcat. Când ne dezmeticim, ne întrebăm cum am putut să facem un lucru atât de cumplit. Răspunsul nu este greu de găsit: noi am ales să-l facem; nimeni nu ne-a obligat să săvârşim un păcat.
„Prin rugăciune fierbinte şi prin credinţă vie, noi ne putem împotrivi asalturilor lui Satana şi ne putem păstra inimile nepătate de stricăciune. Nici cea mai puternică ispită nu este o scuză pentru păcat. Oricât de mare este presiunea exercitată asupra sufletului, fărădelegea este fapta noastră. Nu stă în puterea pământului sau a iadului să constrângă pe cineva să păcătuiască. Voinţa trebuie să consimtă, inima trebuie să cedeze, altminteri pofta nu poate înăbuşi raţiunea şi nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihănirii.” – Ellen G. White, „Christian Privileges and Duties”, Signs of the Times, 4 octombrie 1883
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV
Tefania 3
