Natura divină a Domnului Hristos (1)
Studiul II – Trimestrul III
Marti , 8 iulie 2014
Divinitatea Domnului Hristos este fundamentul credinţei noastre. Un om, oricât de excepţional, nu ar fi avut cum să ne mântuiască.
Studiind învăţăturile lui Hristos despre divinitatea Sa, putem observa că nu I-a fost uşor să explice cine era. Misiunea Îi cerea să le spună oamenilor că El era Mesia, Dumnezeul întrupat, dar nu găsim nicăieri că El ar fi făcut vreodată în public afirmaţia: „Eu sunt Dumnezeu” sau: „Eu sunt Mesia”, deşi nu a negat când alţii au afirmat acest lucru. El ştia că viaţa I-ar fi fost curmată imediat ce ar fi rostit aceste cuvinte şi, de aceea, a ales să facă aluzii la natura Sa divină şi să îi ajute în mod indirect pe ascultători să recunoască divinitatea Sa. Pe măsură ce le descoperea natura Sa divină, majoritatea ascultătorilor Îl înţelegeau, dar refuzau să accepte acest adevăr, fiindcă nu se potrivea cu ideile lor despre Mesia. Lucrul acesta este evident în întrebarea: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit” (Ioan 10:24). Însă contextul arată că întrebarea nu era sinceră.
Isus a făcut multe referiri la relaţia Sa specială cu Tatăl. Era un mod de a-Şi descoperit divinitatea. Mulţi au înţeles clar că Se făcea deopotrivă cu Dumnezeu când spunea că Dumnezeu era Tatăl Său (Ioan 5:18).
Ioan 5
18. Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.3. Cum Şi-a descoperit Domnul Isus divinitatea, fără a o afirma în mod direct? Luca 5:17-26
Luca 5
17. Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. 18. Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. 19. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. 20. Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” 21. Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” 22. Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? 23. Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”? 24. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”. 25. Şi, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. 26. Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”„A fost nevoie de nimic mai puţin decât de putere creatoare pentru a reda sănătatea acelui trup aflat în degradare. Acelaşi glas care i-a dat viaţă omului creat din ţărâna pământului, i-a dat viaţă şi slăbănogului muribund.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 269, 270
Domnul Isus a afirmat că poseda o prerogativă divină: puterea de a ierta păcatele. De asemenea, El a mai spus că „va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Matei 25:31) pentru a judeca toate neamurile şi a stabili soarta veşnică a fiecăruia, lucru pe care numai Dumnezeu are autoritatea să-l facă. Ce altceva ar mai fi putut face pentru a arăta cine era în realitate?
Cât de cruzi au fost conducătorii religioşi cu Mântuitorul, ei, care ar fi trebuit să fie păzitorii spirituali ai poporului! Ce putem face ca să nu devenim împietriţi şi nemiloşi ca ei?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
Ezechiel 11
1. Duhul m-a răpit şi m-a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului. 2. Şi Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceştia sunt oamenii care fac planuri nelegiuite şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta! 3. Ei zic: „Nu este încă vremea potrivită ca să zidim case! Cetatea este cazanul, şi noi suntem carnea.” 4. De aceea proroceşte împotriva lor, proroceşte, fiul omului!” 5. Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine şi mi-a zis: „Spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gând, ştiu foarte bine! 6. Aţi făcut o mulţime de omoruri în cetatea aceasta şi aţi umplut uliţele cu cei ucişi.” 7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Morţii voştri, pe care i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia, sunt carnea, şi ea este cazanul; dar voi veţi fi scoşi afară din ea. 8. Vă temeţi de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi, zice Domnul Dumnezeu. 9. Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mâinile străinilor şi voi împlini judecăţile Mele împotriva voastră! 10. Veţi cădea loviţi de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel, şi veţi şti că Eu sunt Domnul. 11. Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, şi voi nu veţi fi carnea din el: ci la hotarul lui Israel vă voi judeca! 12. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit, ci aţi lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.” 13. Pe când proroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas tare: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti Tu şi ce a mai rămas din Israel?” 14. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 15. „Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi cei din robie şi toată casa lui Israel sunt aceia despre care zic locuitorii Ierusalimului: „Ei sunt departe de Domnul, ţara ne-a fost dată nouă în stăpânire!…” 16. De aceea spune despre ei: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost un Templu pentru câtăva vreme în ţara în care au venit.” 17. De aceea să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi şi vă voi da ţara lui Israel.” 18. Şi când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile. 19. Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, 20. ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21. Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.” 22. După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. 23. Slava Domnului s-a înălţat din mijlocul cetăţii şi s-a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii. 24. Pe mine însă m-a răpit Duhul şi m-a dus iarăşi, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldeea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia pe care o avusesem a pierit de la mine. 25. Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile pe care mi le descoperise Domnul. Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
„Cât de cruzi au fost conducătorii religioşi cu Mântuitorul, ei, care ar fi trebuit să fie păzitorii spirituali ai poporului! Ce putem face ca să nu devenim împietriţi şi nemiloşi ca ei?”
Cu totii suntem chemati sa facem efortul suprem al luciditatii („vegheati si rugati-va tot timpul, ca sa nu intrati in ispita”), asta insa dupa ce vom fi primit asigurarea autenticei redesteptari („acum voi sunteti curati, din pricina cuvantului pe care vi l-am spus”). Altfel, daca ne situam in zona inconstientei spirituale, acolo unde libera experimentare a existentei releveaza cel mult ca „somnul ratiuni genereaza monstri”, putem cel mult sa beneficiem de ruga gradinarului parabolei ce apela, cu rezerva singurului argument valabil- actiunea harului Sau- la bunavointa Stapanului gradinii: „Doamne, mai lasa-l si anul acesta: il voi sapa de jur imprejur si-i pune gunoi la radacina; si poate va aduce rod. Daca nu, il vei taia”. In aceasta situatie, intrebarea lectiunii nu mai este retorica, chiar daca ne putem ascunde dupa surprinzatoarele realizari ale caracteristicului tupeu al pacatului- ca tocmai monstri spiriruali sa se poata erija in lideri de succes, formatori de opinii si atitudini spirituale, plini de energia de neoprit altfel decat prin rasplata vinovitiei atentarii la dreptul, autoritatea si- in cele din urma- chiar viata a „tot ce se numeste Dumnezeu”.
„Cat despre voi, ungerea pe care ati primit-o de la El ramane in voi si n-aveti trebuinta sa va invete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va invata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramaneti in El, dupa cum v-a invatat ea” (1Ioan.2:27). Aceasta trebuie sa fie situatia noastra spirituala, a tuturor. Si ceea ce inseamna ea putem intelege foarte bine tocmai in cadrul acestui studiu extraordinar de important si relavant.
Observam ca lectiunea scoate in evidenta o anume rezerva din partea Domnului Isus, un anume suspans lasat mai mult decat ar vrea fireasca fire umana, in legatura cu afirmarea clara a divivinitatii Sale, si a ce si cat de mult inseamna aceasta. Bineinteles ca nu era deloc vorba de vreo slabiciune gen timiditate cum credeau ucenicii de atunci in frunte cu Iuda, ca atare preluand ei, plini de zel, initiativa de a-L face imparat cu forta… Eu am observat in studiile personale ca oridecateori ceva este insuficient de clar in lucrurile spirituale, inseamna ca suntem chemati la aprofundare; iar descoperirile profunde sunt intotdeauna foarte valoroase. In providenza Sa, Domnul a procedat de asa maniera, autorevelandu-Se pe parcursul marii lupte pentru recuperarea umanitatii de sub imperiul pacatului, incat subtilitatile descoperite doar in urma „ramanerii” permanente, suficient timp, ‘scufundati’ („botezati”?) in cautarea de Dumnezeu, sa imbibe cu spiritualitate suficient de pregnant intreaga inima doar astfel convertita.
In timpul de dinaintea intruparii Domnului, El S-a revelat constant si progresiv atat prin modul cum a intervenit si a procedat in istoria umanitatii, initiind planul de mantuire odata cu intierea formarii unei „imparatii de preoti si un neam sfant” (si cat de mult trebuia sa insemne lucrul acesta!), cat si prin inspiratia scrierilor sfinte ale Vechiului Testament (si cat de mult a insemnat intr-adevar lucrul acesta!), pe parcursul carora, „putin aici, putin acolo”, au fost presarate atat descrieri din care indirect se deduce modul de a proceda, si deci de a fi, divin, cat si atat de multe exprimari de atitudini directe, introduse printr-un „asa vorbeste Domnul”, care evident nu pot decat sa instruiasca pe cel ce cerceteaza Scripturile in legatura cu modul divin de a considera lucrurile. In afara de „legile si poruncile, invataturile si oranduirile” primite si implinite explicit incepand cu Avraam, care nu pot fi decat descrieri exprese si imperative ale vointei lui Dumnezeu, „toata scriptura este (in plus) insuflata de Dumnezeu”, reflectand deci in mod natural gandurile Sale. Si intre toate aceste generale posibilitati revelatoare ale divinitatii, scrierile vechi testamentale cuprind, inspirate de Dumnezeu, intelepciune, extraordinara profetie, inspiratore poezie si arta literara, biografii de persoane si istorie importante din perspectiva divina… In plus numele acordate cu diversele atributii in manifestare ale divinitatii si modul de a interveni si de a proceda al „Ingerului Domnului” reveleaza deja, tuturor celor ce se opresc pentru a intelege cat de mult inseamna chemarea „si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu”, imagini clare ale razelor Gloriei, Ce doar astfel se poate revela pacatosului altfel decat ca „foc mistuitor”… Isus vroia ca pornind de la baza acestor revelari scripturistice sa construiasca „imaginea completa” a revelatiei divinitatii, si doar pentru cei ce in realitate nu sunt in armonie cu aceasta autentica cunostinta de Dumnezeu prin Cuvantul Scris, Cuvantul Intrupat pare prea putin ‘expresiv’; caci cei ce au ajuns sa inteleaga intr-adevar cat de multe a facut si a spus de fapt Domnul, vor afirma impreuna cu Ioan: „sunt multe alte lucruri pe care le-a facut Isus, care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca nici chiar in lumea aceasta n-ar fi putut incapea cartile care s-ar fi scris. Amin.”(Ioan.21:25)