Studiul II – Trimestrul III

Luni , 7 iulie 2014

 

Titlul „Fiul lui Dumnezeu” a fost folosit cu referire la Domnul Isus de îngerul Gabriel (Luca 1:35), dar şi de câţiva oameni (Matei 14:33; Marcu 15:39; Ioan 1:49; 11:27). În aceste ocazii din urmă, El a acceptat titlul, dar a fost prudent pentru a nu-l aplica direct la Sine şi a Se expune astfel riscului de a fi omorât cu pietre.

Luca 1

35. Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

Marcu 14

33. A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să Se înspăimânte şi să Se mâhnească foarte tare.

Marcu 15

39. Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”

Ioan 1

49. Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”

Ioan 11

27. „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

Biblia vorbeşte totuşi în alte moduri despre relaţia Sa specială cu Tatăl şi putem aminti aici ocazia botezului (Matei 3:17) şi ocazia schimbării la faţă (Matei 17:5), când Tatăl L-a recunoscut ca Fiu al Său.

Matei 3

17. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

Matei 17

5. Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Relaţia Tatălui cu Fiul este unică. Domnul Hristos este singura Fiinţă din univers aflată în această relaţie cu Tatăl, deoarece numai El are aceeaşi natură ca Tatăl. Noi, cei care credem în El, avem privilegiul de a deveni fiii şi fiicele lui Dumnezeu, însă Isus a fost, este şi va fi întotdeauna Fiul lui Dumnezeu.

2. Ce ne spun următoarele texte despre unitatea desăvârşită dintre Tatăl şi Fiul? Matei 11:27; Ioan 3:35; 5:17; 10:30.

Matei 11

27. „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.

Ioan 3

35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.

Ioan 5

17. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”

Ioan 10

30. Eu şi Tatăl una suntem.”

Unitatea absolută dintre Domnul Isus şi Tatăl cuprinde şi cunoaşterea reciprocă deplină: Ei sunt una în voinţă, în scopuri şi în obiective. Ea cuprinde totodată şi o unitate în ceea ce priveşte natura. Fiul şi Tatăl sunt două persoane („Eu şi Tatăl”), dar au aceeaşi natură („una suntem”).

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că, prin venirea Sa pe pământ şi prin întruparea Sa ca om, Domnul Hristos S-a supus de bunăvoie Tatălui (Filipeni 2:6-8). Limitarea aceasta a avut un rol funcţional (în sensul că a avut un anumit scop, a urmărit un anumit obiectiv), dar nu era o parte a naturii Sale.

Filipeni 2

6. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
7. ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

Când ţinem cont de acest aspect, reuşim să înţelegem unele afirmaţii ale Sale: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând” (Ioan 5:19); sau „[Eu] nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Din acest punct de vedere funcţional, El a putut să declare: „Tatăl este mai mare decât Mine(Ioan 14:28).

Domnul Isus a fost Dumnezeu deplin şi om deplin. Ce ne spune acest adevăr despre legătura strânsă dintre cer şi pământ? Ce încurajare găsim aici pentru noi, personal?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

Ezechiel 10

 
1. M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.
2. Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roţile de sub heruvimi, umple-ţi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s-a vârât între roţi sub ochii mei.
3. Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roţi, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
4. Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul Casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
5. Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbeşte.
6. Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roţi, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lângă roţi.
7. Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc şi l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat şi a ieşit afară.
8. La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.
9. M-am uitat, şi iată că lângă heruvimi erau patru roţi; o roată lângă un heruvim, şi o roată lângă celălalt heruvim; dar roţile acestea străluceau ca o piatră de crisolit.
10. După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaşi chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.
11. Când mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor şi nu se învârteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învârtească în mersul lor.
12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor şi aripile lor erau pline de ochi ca şi cele patru roţi dimprejur.
13. Am auzit cu urechile mele că roţile erau chemate: „roţi învârtitoare”.
14. Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintâi era o faţă de heruvim; faţa celui de-al doilea, o faţă de om; a celui de-al treilea, o faţă de leu; şi a celui de-al patrulea, o faţă de vultur.
15. Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar.
16. Când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile cu ei, şi când îşi întindeau heruvimii aripile ca să se înalţe de la pământ, nici roţile nu se depărtau de ei.
17. Când se opreau ei, se opreau şi ele, şi când se înălţau ei, se înălţau şi ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.
18. Slava Domnului a plecat din pragul Templului şi s-a aşezat pe heruvimi.
19. Heruvimii şi-au întins aripile şi s-au înălţat de pe pământ sub ochii mei; când au plecat ei, au plecat şi roţile cu ei. S-au oprit la intrarea porţii Casei Domnului spre răsărit; şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.
20. Erau făpturile vii pe care le văzusem sub Dumnezeul lui Israel, lângă râul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi.
21. Fiecare avea patru feţe, fiecare avea patru aripi, şi sub aripile lor era ceva ca o mână de om.
22. Dar feţele lor erau ca cele pe care le văzusem la râul Chebar, cu aceeaşi înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.
 
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO