Studiul II – Trimestrul I

Marți , 7 ianuarie 2014

 

4. Citeşte Matei 13:1-30. Ce îi învaţă aici Isus pe ascultătorii Săi despre ucenicie? Ce lecţii pot desprinde creştinii de astăzi din aceste parabole?

Matei 13

1. În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare.
2. O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm.
3. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
4. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
5. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
6. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
7. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.
8. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.
9. Cine are urechi de auzit să audă.”
10. Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”
11. Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
12. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
13. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
14. Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.
15. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
16. Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!
17. Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
18. Ascultaţi, dar, ce înseamnă pilda semănătorului:
19. Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.
20. Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie;
21. dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
22. Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.
23. Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”
24. Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
25. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.
26. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
27. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?”
28. El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?”
29. „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.
30. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”

Parabola semănătorului este cunoscută de mulţi oameni. Cadrul în care se desfăşoară acţiunea era cel obişnuit pentru societatea agrară de la data aceea, iar ascultătorii se puteau regăsi cu uşurinţă în acel cadru. Legătura acestei parabole cu ucenicia este evidentă: Isus îi cheamă pe ascultătorii Săi să-şi evalueze poziţia în calitate de ucenici. În loc să îi mustre personal pe fiecare în parte, El rosteşte o parabolă prin care îi invită să îşi facă singuri morală. Privind în oglinda inimii lor, ei îşi vor putea evalua înclinaţiile materialiste, perseverenţa sau lipsa ei, ataşamentul faţă de lucrurile de pe pământ şi vor putea alege viaţa de ucenicie fără compromis.

Pe de altă parte, ucenicia adevărată aşază judecata (condamnarea) în mâinile Domnului şi nu în cele ale ucenicului. Discernământul omenesc este defectuos, cunoaşterea umană este parţială. Numai Dumnezeu cunoaşte în mod desăvârşit. Isus ne atrage aici atenţia şi asupra faptului că infiltrarea lui Satana în rândurile ucenicilor este o realitate. Ucenicii nu îşi pot supune judecata (discernământul) altor credincioşi sau unora care se declară credincioşi, deoarece aceştia pot fi neghină, şi nu grâu. Neghina şi
grâul cresc împreună până la seceriş.

„În învăţătura Domnului Hristos dată prin parabole, se poate observa acelaşi principiu ca şi în misiunea Sa în lume. Pentru ca noi să putem cunoaşte caracterul şi viaţa Sa divină, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura noastră şi a locuit printre noi. Divinitatea a fost descoperită în natura noastră omenească şi slava nevăzută, în formă omenească vizibilă. Oamenii puteau învăţa despre cele necunoscute prin cele cunoscute, lucrurile cereşti au fost descoperite prin cele pământeşti” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 17

În parabola semănătorului, Isus a folosit expresia „înşelăciunea bogăţiilor”. Ce vrea să spună El prin această expresie? Cum îi pot înşela „bogăţiile” chiar şi pe cei care nu le au?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I

Pildele sau Proverbele lui Solomon 3

 
1. Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!
2. Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.
3. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
4. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
5. Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
6. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
7. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
8. Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.
9. Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău:
10. căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.
11. Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.
12. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
13. Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!
14. Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;
15. ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.
16. În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă.
17. Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice.
18. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi.
19. Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile;
20. prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.
21. Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
22. Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.
23. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.
24. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
25. Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi;
26. căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.
27. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci.
28. Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai.
29. Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine.
30. Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut niciun rău.
31. Nu pizmui pe omul asupritor şi nu alege niciuna din căile lui!
32. Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.
33. Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântă.
34. Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.
35. Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea.
 
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO