De la divergenţe la iertare

Studiul 12 – Trimestrul III

Miercuri , 18 septembrie 2013

 

Ce este iertarea? Dacă îl iertăm pe cel care ne-a greşit, înseamnă că-i justificăm comportamentul? Pot să iert numai dacă cel greşit dă dovadă de căinţă? Ce fac dacă cel pe care sunt supărat nu merită să-l iert?

4. Care sunt caracteristicile esenţiale ale iertării? Romani 5:8-11; Luca 23:32-34; 2 Corinteni 5:20,21?

Romani 5

8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

9. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.

10. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

11. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Luca 23

32. Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele care trebuiau omorâţi împreună cu Isus.

33. Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga.

34. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.

2 Corinteni 5

20. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!

21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Hristos a luat iniţiativa de a împăca omenirea cu El. „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4), întreabă Pavel. Prin Domnul Isus, am fost împăcaţi cu Dumnezeu pe când eram încă păcătoşi. Împăcarea nu vine ca urmare a pocăinţei noastre şi a mărturisirii păcatului. Ea a fost realizată prin moartea lui Hristos pe cruce; partea noastră este să o primim.

Însă nu putem beneficia de binecuvântările iertării până nu ne mărturisim păcatele. Aceasta nu înseamnă că prin mărturisirea păcatelor Îl înduplecăm pe Dumnezeu să ne ierte – dintotdeauna, El a fost şi este dispus să ne ierte. Dar, prin mărturisirea păcatelor, putem să primim iertarea Sa (1 Ioan 1:9). Deci mărturisirea este esenţială, dar nu pentru că schimbă atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi, ci pentru că schimbă atitudinea noastră faţă de El. Când ascultăm îndemnul Duhului Sfânt de a ne căi şi de a ne mărturisi păcatele, suntem schimbaţi.

1 Ioan 1

9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

Iertarea este un act vital şi pentru bunăstarea noastră spirituală. Când nu-l iertăm pe cel care ne-a greşit, ne facem rău în primul rând nouă. Durerea se acumulează în suflet şi devine apăsătoare şi insuportabilă.

Când iertăm, îl eliberăm de condamnare pe cel care ne-a greşit, fiindcă şi Hristos ne-a eliberat pe noi de condamnare. Dar prin aceasta nu justificăm comportamentul celui care ne-a greşit. Noi putem să ne împăcăm cu acela care ne-a greşit, deoarece Hristos ne-a împăcat cu Sine pe când noi eram încă păcătoşi. Noi putem ierta, deoarece am fost iertaţi. Putem iubi, pentru că suntem iubiţi. Iertarea este o alegere. Putem alege să iertăm chiar dacă cel care ne-a greşit nu dă dovadă de schimbare în acţiunile şi atitudinile sale. Acesta este spiritul lui Isus!

Cum ne poate ajuta deprinderea de a medita la iertarea primită prin Isus Hristos să ne formăm obiceiul de a-i ierta pe ceilalţi?

*

*

********

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL III

Psalmii 42

 

1. (Către mai marele cântăreţilor. Cântarea fiilor lui Core.) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

2. Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

3. Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”

4. Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.

5. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

6. Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon şi din muntele Miţear.

7. Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

8. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.

9. De aceea, zic lui Dumnezeu, stânca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?”

10. Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia, când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”

11. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO