Dorinţa tuturor popoarelor

Studiul 10 – Trimestrul II

Miercuri , 5 iunie 2013

 

4. Citeşte Hagai 2:6-9. Ce făgăduinţă este dată aici? Cum s-a împlinit ea?

Hagai 2

6. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Încă puţină vreme, şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;

7. voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.

8. Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.

9. Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.”

„«Încă puţină vreme şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor (Dorinţa tuturor popoarelor – NIV; KJV) vor veni şi voi umple de slavă Casa aceasta», zice Domnul oştirilor” (Hagai 2:6,7).

Prin Hagai, Dumnezeu a anunţat că urma să aibă loc o mare zguduire a popoarelor în ziua Domnului, când templul avea să se umple de prezenţa divină. Profetul i-a chemat pe contemporanii lui să nu mai privească la adversităţile prin care treceau şi la sărăcia lor, ci la strălucirea Împărăţiei lui Dumnezeu spre care arăta templul.

Motivul principal pentru care poporul îşi dorea ca noul templu din Ierusalim să fie deosebit de frumos era acela de a-l face vrednic de prezenţa lui Dumnezeu. Totuşi, potrivit acestui pasaj, Domnul era dispus să locuiască şi într-un templu mai puţin frumos, pe care să-l înfrumuseţeze prin însăşi prezenţa Sa. Poporul nu avea de ce să se frământe cu gândul că nu va avea resursele necesare pentru a susţine reconstruirea lui. Toate comorile sunt ale lui Dumnezeu, iar El promisese să locuiască în templul cel nou. Domnul Însuşi avea să îi dea frumuseţe.

„Când poporul se străduia să-şi facă partea şi căuta o reînnoire a harului lui Dumnezeu în inimă şi viaţă, solii după solii au fost date prin Hagai şi Zaharia, cu asigurarea că această credinţă avea să fie răsplătită bogat, iar cuvântul lui Dumnezeu cu privire la slava viitoare a templului, ale cărui ziduri se înălţau, nu avea să rămână neîmplinit. Chiar în această clădire urma să Se arate, la împlinirea vremii, Dorinţa tuturor popoarelor, ca Învăţător şi Mântuitor al omenirii.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 577

Dumnezeu a făgăduit că slava celui de-al doilea templu avea să fie mai mare decât slava celui dintâi. Dar slava aceasta nu se referea la frumuseţea lui, ci la faptul că Isus Însuşi avea să-l onoreze cu prezenţa Sa. În acest sens, templul lor avea să fie mai important decât Templul lui Solomon.

Citeşte Evrei 8:1-5. Templul pământesc, oricât de frumos, nu era decât o „umbră”, o ilustrare a Planului de Mântuire. Gândeşte-te că Domnul Isus slujeşte chiar acum în favoarea noastră în „adevăratul cort”, ridicat de Dumnezeu, nu de om. Cum putem învăţa să apreciem mai mult importanţa sanctuarului în Planul de Mântuire?

Evrei 8

1. Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,

2. ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

3. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.

4. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege.

5. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.”

=================================================================

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

Neemia 2

1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

2. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică

3. şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită, şi porţile ei sunt arse de foc?”

4. Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor

5. şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”

6. Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.

7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,

8. şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9. M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oştii şi nişte călăreţi.

10. Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

11. Am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.

12. După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.

13. Am ieşit noaptea pe poarta văii şi m-am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

14. Am trecut pe la poarta izvorului şi pe la iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

15. M-am suit noaptea pe la pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m-am întors.

16. Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

17. Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”

18. Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.

19. Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”

20. Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO