Închinarea în biserica primară
Studiul 12
10 septembrie 2011
Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Fapte 1,1-11; 2,14-41; 17,15-34; 18,1-16; 1 Cor. 13.
Sabat după-amiază
Text de memorat: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” (1 Corinteni 13,1)
Imediat după înălţarea Domnului Hristos la cer, biserica primară a început să se extindă şi să se dezvolte. La început, ea era alcătuită aproape în exclusivitate din evrei care L-au primit pe Isus ca Mesia şi care s-au alăturat credincioşilor. Mulţi credincioşi considerau că Evanghelia era numai pentru evrei, fapt ce arăta că mai aveau încă multe de învăţat.
Cu ocazia Cincizecimii, după predica lui Petru şi apelul adresat evreilor adunaţi (Fapte 2), „cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (Fapte 2,41). Textul acesta ne demonstrează cât de greşită este ideea că toţi evreii L-au respins pe Isus.
Tot la fel de greşit ar fi să credem că în biserica primară închinarea şi lauda ar fi avut o aură idilică. Deşi contextul era cu totul altul decât în prezent, biserica primară se confrunta cu multe probleme care s-au perpetuat până astăzi, probleme care puteau să afecteze credinţa şi închinarea.
Săptămâna aceasta, vom studia câteva situaţii din istoria creştinismului primar şi unele probleme cu care s-a confruntat biserica pe măsură ce a crescut şi vom încerca să desprindem câteva învăţăminte.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
