miercuri, 24 august 2011
2

La ce foloseşte un idol

Studiul 9

Miercuri , 24 august 2011

Scriitorul sud-african Laurens van der Post a scris odată despre ceea ce el numea „povara zădărniciei”, expresie prin care înţelegea simţământul pe care îl au unii oameni atunci când îşi pun întrebarea: Ce sens are viaţa mea? Mai devreme sau mai târziu, oamenii mor, toţi cunoscuţii lor mor şi, nu după mult timp, amintirea lor dispare pentru totdeauna. Ce sens are viaţa noastră? Ce sens poate avea ea? Cât de des şi cât de uşor ne lăsăm copleşiţi de impresia că viaţa noastră nu are niciun rost, niciun scop de durată!

5. Care este ideea principală din Isaia 44, în contextul temei închinării?

Isaia 44

1. Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!
2. Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut şi întocmit, şi care de la naşterea ta este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu pe care l-am ales.
3. Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri, pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea, peste odraslele tale,
4. şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.
5. Unul va zice: „Eu sunt al Domnului!” Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: „Al Domnului sunt!”, şi va fi cinstit cu numele lui Israel.
6. Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
7. Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple!
8. Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu demult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”
9. Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.
10. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el?
11. Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.
12. Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.
13. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.
14. Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.
15. Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol şi îngenunchează înaintea lui!
16. O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură; se şi încălzeşte şi zice: „Ha! Ha! m-am încălzit, simt focul!”
17. Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!”
18. Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.
19. Niciunul nu intră în sine însuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?”
20. El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” –
21. Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!
22. Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. –
23. Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel.
24. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine?
25. Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoşi şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi şi le prefac ştiinţa în nebunie.
26. Dar întăresc cuvântul robului Meu şi împlinesc ce prorocesc trimişii Mei; Eu zic despre Ierusalim: „Va fi locuit” şi, despre cetăţile lui Iuda: „Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.”
27. Eu zic Adâncului: „Usucă-te, şi îţi voi seca râurile.”
28. Eu zic despre Cirus: „El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: „Să fie zidit iarăşi!”, şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!”

Deşi Isaia se adresează oamenilor din vremea şi societatea lui, observă cât de relevante sunt încă principiile prezentate de el! Numai Domnul este Creatorul, numai El este Mântuitorul, numai El poate să ne mântuiască şi de aceea numai El este vrednic să primească închinarea şi lauda noastră. Isaia îi ironizează pe cei care îşi fac idoli cu mâinile lor şi apoi se pleacă şi se închină la ei – lucruri care nu sunt de folos nimănui.

Deşi suntem convinşi că toate acestea sunt zadarnice, suntem şi noi oare în pericolul de a face ceva asemănător, de a ne consacra pe noi înşine, viaţa, timpul şi energia noastră unor lucruri care, în final, nu sunt de folos nimănui, care nu răspund la nevoia profundă a sufletului nostru şi care nu ne pot ridica din mormânt la sfârşitul timpului? Cât de important este să veghem şi să ne rugăm, să ne cercetăm pe noi înşine, ca să vedem dacă suntem în credinţă, cum spune Pavel (2 Cor. 13,5)! Închinarea din Sabat, dacă este îndeplinită corect, ne va aduce aminte de motivul pentru care ne închinăm numai Domnului. Închinarea trebuie să ne reamintească de lucrurile cu adevărat importante în viaţă, de lucrurile care contează în mod real, şi că toate celelalte sunt trecătoare, fără folos.

2 Corinteni 13

5. Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.

Cu toţii cunoaştem pericolul de a ne face idoli din bani, putere, prestigiu etc. Dar putem să ne facem idoli din biserică, pastori, activităţile noastre religioase şi chiar din credincioşia noastră, din stilul nostru de viaţă sau din evlavia noastră?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO