duminică, 3 iulie 2011
2

„Locul pe care calci este un pământ sfânt”

Studiul 2

Duminică , 3 iulie 2011

Versiunea Noua Traducere a Bibliei redă astfel Exodul 3,2: „Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc, care ieşea dintr-un tufiş”. Faptul că Moise a văzut un tufiş arzând nu era un lucru extraordinar, întrucât trăia în deşert, unde lucrul acesta se întâmplă des. Însă ceea ce i-a atras atenţia era faptul că tufişul nu se mistuia, deşi ardea continuu. În momentul acela, el a înţeles că stătea în faţa unui lucru ieşit din comun, remarcabil, supranatural.

1. Ce elemente fundamentale ale închinării poţi desprinde din Exodul 3,1-15?

Exodul 3

1. Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
2. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
3. Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
4. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”
5. Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”
6. Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
7. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.
8. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.
9. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii.
10. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
11. Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”
12. Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
13. Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?”
14. Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”
15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”

Chiar de la început, observăm în acest pasaj sfinţenia lui Dumnezeu şi atitudinea cu care trebuie să ne apropiem de El. Dumnezeu a fost Cel care i-a spus lui Moise să se descalţe, pentru că stătea pe pământ sfânt. Domnul i-a arătat care era deosebirea dintre El şi Moise: El era Domnul, iar Moise era un păcătos care avea nevoie de har. Respectul, veneraţia şi teama – acestea sunt atitudinile vitale cu care trebuie să venim la închinare.

O altă idee importantă este aceea că Dumnezeu Se află în centrul experienţei de închinare. Prima reacţie a lui Moise a fost: „Cine sunt eu, ca să mă duc…?” El şi-a concentrat atenţia asupra lui însuşi – asupra nevoilor, slăbiciunilor şi temerilor sale. Însă, după aceea, a uitat de sine şi şi-a îndreptat atenţia asupra lui Dumnezeu şi asupra voinţei Sale. Aşadar, închinarea trebuie să-L aibă în centru pe Dumnezeu, nu pe noi înşine.

Ideea aceasta ne conduce la un alt element crucial al închinării: mântuirea şi eliberarea. Ieşirea din Egipt este simbolul mântuirii pe care o avem cu toţii în Domnul Hristos (1 Cor. 10,1-4). Dumnezeu nu i S-a arătat lui Moise doar ca să i Se facă cunoscut, ci şi ca să îl înştiinţeze cu privire la marea lucrare de izbăvire pe care avea să o îndeplinească pentru copiii lui Israel. Tot la fel, Domnul Isus nu a venit pe acest pământ doar ca să-L reprezinte pe Dumnezeu şi să ne ajute să-L cunoaştem mai bine. Nu, El a venit ca să moară pentru păcatele noastre, să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare, să îndure pe cruce moartea pe care o meritam noi. Prin moartea Sa, cunoaştem tot mai mult despre caracterul lui Dumnezeu, însă, în ultimă instanţă, Hristos a venit să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre şi astfel să ne ofere eliberarea adevărată, eliberarea care este simbolizată parţial prin eliberarea poporului Israel din Egipt.

1 Corinteni 10

1. Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,
2. toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
3. toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească
4. şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.

Cât timp îţi iei ca să meditezi la jertfa de la cruce şi la eliberarea pe care ai primit-o prin Isus? Îţi iei mai mult timp pentru alte lucruri, care nu te pot mântui? Care sunt implicaţiile răspunsului tău?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO