Credinţa şi vindecarea prin minuni

Chiar şi în urma unei citiri superficiale a Evangheliilor, putem observa că lucrarea lui Isus a fost aceea de a vindeca prin minuni. El a vindecat oameni bolnavi, orbi, muribunzi şi chiar i-a înviat pe unii prin puterea Sa supranaturală. În cazul unora, credinţa a fost socotită o condiţie necesară pentru vindecare (Mat. 9,2.22.28.29; 15,28).

Matei 9

2 Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”
22 Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.
28 După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
29 Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”

Matei 15

28 Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

În alte cazuri însă, necredinţa a fost o piedică în calea vindecării, aşa cum s-a întâmplat în Nazaret (Mat. 13,58; Marcu 6,5.6), iar când ucenicii nu au putut să facă o vindecare, Isus le-a spus că nereuşita se datora necredinţei lor (Mat. 17,14-20).

Matei 13

58 Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.

Marcu 6

5 N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6 Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.

Matei 17

14 Când au ajuns la norod, a venit un om care a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a zis:
15 „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă.
16 L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece.”
17 „O, neam necredincios şi pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.”
18 Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
19 Atunci ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”
20 „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.

Credinţa este un element esenţial pentru aceste vindecări şi faptul acesta i-a făcut pe unii să creadă că, dacă o persoană bolnavă nu se vindecă în urma rugăciunii, înseamnă că îi lipseşte credinţa. Însă aceasta este o gândire superficială, greşită, cu privire la credinţă şi la vindecare.

8. Ce ne spun textele următoare despre credinţa celor vindecaţi de Isus? Ce lecţii putem desprinde de aici? Mat. 12,9-13; Luca 13,11-13; 14,2-4; 22,47-52

Matei 12

9 Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagogă.
10 Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?”
11 El le-a răspuns: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară?
12 Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.”
13 Atunci a zis omului aceluia: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

Luca 13

11 Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.
12 Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.”
13 Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.

Luca 14

2 Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică.
3 Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?”
4 Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul.

Luca 22

47 Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
48 Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”
49 Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
50 Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă.
51 Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.
52 Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege?

În niciunul dintre aceste texte nu se menţionează că oamenii vindecaţi ar fi avut credinţă. Aceasta nu înseamnă că se micşorează importanţa credinţei în ceea ce priveşte vindecarea prin minuni; textele vor să arate doar că mărturisirea credinţei nu este întotdeauna un element esenţial.

Adevărul este că nu înţelegem de ce în unele cazuri putem observa intervenţia supranaturală clară din partea Domnului pentru vindecare. În alte cazuri, vindecarea apare în urma unui proces natural şi putem crede, pe bună dreptate, că mâna Domnului lucrează în favoarea celui bolnav în acest fel. Mai sunt şi cazuri în care, din motive de neînţeles, vindecarea nu are loc aşa cum ne-am rugat şi ne-am dorit. Vestea cea bună pentru noi, creştinii adventişti, este aceea că putem avea încredere în dragostea, mila şi bunătatea lui Dumnezeu chiar şi în această situaţie, chiar când trăim tragedii inexplicabile, care sunt o parte a vieţii în această lume căzută.

Putem învăţa să avem încredere în Domnul şi în dragostea Sa faţă de noi chiar şi atunci când rugăciunile pentru sănătate şi vindecare par a nu primi răspunsul dorit?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO