Alegerile noastre şi generaţia următoare

7. Care este mesajul Domnului către poporul Său în Deuteronom 30,10-19? În ce fel alegerile israeliţilor pot să afecteze viaţa urmaşilor lor? Cum îi afectează pe copiii noştri alegerile pe care le facem noi?

Deuteronomul 30

10 dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
11 Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.
12 Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?”
13 Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?”
14 Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti.
15 Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
16 Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
17 Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti,
18 vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.
19 Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,

Consecinţele alegerilor noastre ne afectează pe noi şi îi afectează, de multe ori, şi pe copiii noştri. Influenţa noastră este mult mai mare decât ne închipuim, mai ales asupra copiilor. Să ne gândim la consumul de alcool. Se vorbeşte foarte mult despre presupusul „beneficiu” pe care l-ar avea consumul zilnic al unui pahar de alcool. Reclamele care se leagă de această idee şi care sunt promovate de industria profitabilă a alcoolului i-au păcălit pe mulţi. Prea puţini ştiu că studiile citate sunt deficiente şi că, dacă sunt realizate corect, se dovedeşte că nu există beneficii.

Alcoolul rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: unul dintre marile blesteme ale omenirii. Am primit atât de multe avertizări cu privire la el, încât nu putem să ne permitem tocmai acum nechibzuinţa de a lăsa garda jos.

Se ştie că aproximativ 7% dintre cei care sorb primul pahar vor deveni alcoolici sau vor avea probleme cu băutura. Alegerea de a ţine alcool în casă, chiar şi în cantităţi mici, s-ar putea să aibă sau nu repercusiuni asupra noastră personal. S-ar putea ca lucrul acesta să nu ne afecteze prea mult. Dar ce putem spune despre copii, despre exemplul pe care li-l dăm? Dacă bei tu, există o mai mare probabilitate ca şi copiii tăi să bea. Merită să alegi ceva care să afecteze viaţa copilului tău? Studiile au arătat clar riscul copiilor care cresc în familii unde alcoolul este prezent, de a avea mult mai multe probleme cu alcoolul decât cei care cresc în familii unde nu se consumă. Chiar şi numai pe baza acestei informaţii ar trebui să luăm hotărârea de a fi mai precauţi cu privire la exemplul pe care îl dăm. Citeşte încă o dată Deuteronom 30,10-19. Alegerile pe care le faci te afectează nu numai pe tine, ci şi pe copiii tăi. Iar dacă nu ai copii, de ce să alegi un lucru care prezintă atât de multe riscuri? Dumnezeu ne-a dat principiile sănătăţii pentru binele nostru. Îl credem noi pe cuvânt?

Toţi cunoaştem nenorocirile pe care le aduce consumul de alcool. De ce să fim nechibzuiţi şi să ne asumăm riscuri fără să fie nevoie? De ce să facem un lucru care să-i determine şi pe alţii să aleagă un drum greşit?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO