Dumnezeul harului
3. De ce mântuirea este prin credinţă şi nu prin fapte? De ce nu ne pot mântui faptele? Efes. 2,8.9; Galateni 3,21
Efeseni 2
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Galateni 3
21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
Un tânăr epileptic a făcut o criză şi a căzut între şinele metroului, chiar înainte ca acesta să intre în staţie. Un străin s-a aruncat fără nicio ezitare peste tânărul care se zvârcolea şi l-a ţinut nemişcat până la oprirea metroului. Apoi a strigat: „Suntem teferi!” Fapta lui riscantă şi renunţarea la sine l-au salvat pe băiat de la o moarte sigură. Ce ilustraţie puternică a harului lui Isus, a îndurării Sale nemeritate, a jertifirii Sale pentru noi! Cât de mult trebuie să-i fi mulţumit tânărul acelui bărbat! Cu cât mai mult ar trebui să-I mulţumim noi lui Isus pentru că ne-a salvat!
Întrebarea esenţială pe care trebuie să ne-o punem fiecare dintre noi este aceasta: Cum ne exprimăm această recunoştinţă? Este uşor să spunem cât de mult Îi mulţumim sau cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi. Însă lucrul cel mai dificil pentru noi, adevăratul test al autenticităţii credinţei noastre, îl constituie faptele noastre – fapte care nu trebuie să fie motivate de dorinţa de a câştiga mântuirea (lucru imposibil), ci de dorinţa de a ne exprima recunoştinţa şi mulţumirea pentru ceea ce ne-a fost dat şi făgăduit prin Isus.
Totuşi, uneori, nu ne este uşor să apreciem pe deplin lucrarea lui Hristos pentru noi. Odată, în timp ce o profesoară le prezenta elevilor Planul de Mântuire, un băiat a ridicat mâna şi a zis: „Eu n-am făcut nimic rău, ca să merit moartea.” Adevărul este că, de fapt, noi toţi merităm moartea. Sau am putea formula acest gând şi astfel: Ce am făcut ca să merităm să trăim? Ce am făcut ca să merităm viaţa veşnică? De ce ne iubeşte Dumnezeu atât de mult, încât să sufere atât de mult ca să ne mântuiască?
Ce răspuns poţi da la aceste întrebări? La urma urmei, ce am făcut noi ca să merităm viaţa veşnică? Cine este atât de vrednic încât să se poată spune despre sine că merită să fie salvat prin moartea lui Isus? Cum te ajută răspunsul la această întrebare să înţelegi mai bine cât de recunoscători trebuie să fim pentru mântuire? Mai mult decât atât, cât de bine se vede din faptele tale că eşti recunoscător?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
