Roada Duhului este stăpânirea de sine

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Judecători 13-16; 1 Cor. 9,24-27; Fil. 4,8; Col. 3,1-10; Evr. 12,1.2; 1 Ioan 2,15.16.

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor. 9,27)

Deşi menţionată de Pavel ultima, în Galateni 5,22.23 (Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.), stăpânirea de sine (tradusă în varianta Cornilescu prin „înfrânarea poftelor”) nu este nicidecum cea din urmă ca importanţă între caracteristicile roadei Duhului. Ar fi putut să fie cu uşurinţă prima, deoarece îndeplineşte un rol important în maturizarea celorlalte caracteristici ale roadei spirituale. S-ar putea spune că stăpânirea de sine este liantul care leagă laolaltă toate aceste calităţi.

Ca oricare dintre celelalte faţete ale roadei Duhului, stăpânirea de sine este o virtute, un dar al harului. A fost numită şi „disciplina harului”: a harului pentru că este fără plată, iar disciplină pentru că are de-a face cu latura practică a formării caracterului nostru.

Poate că stăpânirea de sine sună oarecum negativ, dar ea este parte integrantă a harului. Dacă nu ne stăpânim pe noi înşine, dacă nu ne controlăm sentimentele, apetitul şi impulsurile, atunci vom ajunge să fim noi stăpâniţi de ele. Aşadar, fie exercităm stăpânire de sine, prin har şi prin puterea Duhului Sfânt, fie suntem controlaţi de altceva sau de altcineva. În cele din urmă, noi suntem cei care decidem.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO