Modelul bunătăţii (Mat. 5,43-48)
În Predica de pe Munte, Isus descrie clar bunătatea lui Dumnezeu. Citeşte Matei 5,43-48 şi răspunde la următoarele întrebări:
Matei 5
43. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
44. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.
1. La ce standard înalt ne cheamă Isus aici?
2. Ce motiv ne prezintă Isus pentru a ne chema la atingerea acestui standard?
3. Să observăm cum foloseşte Isus cuvântul desăvârşit în versetul 48. Ce înseamnă, în acest context, să fii desăvârşit şi cum ne poate ajuta folosirea acestui cuvânt aici să înţelegem ce înseamnă să fim desăvârşiţi după cum Tatăl nostru care este în ceruri este desăvârşit?
Darurile harului lui Dumnezeu sunt exact acest lucru: nişte daruri oferite din har. Ele nu sunt dobândite prin eforturile sau prin meritele fiinţelor omeneşti, care, fără excepţie, au păcătuit conştient împotriva Lui şi fie L-au ignorat, fie au neglijat relaţia cu El. În acest sens, cel mai mare păcătos şi cel mai sfânt dintre sfinţi se află în aceeaşi barcă: niciunul dintre ei nu merită bunătatea pe care Dumnezeu ne-o dă tuturor.
În aceste versete, Isus ne cheamă să fim „desăvârşiţi”, la fel de desăvârşiţi cum este Dumnezeu. Cum este posibil acest lucru? Iubindu-i pe cei care ne sunt vrăjmaşi, rugându-ne pentru cei care ne asupresc şi fiind buni cu cei care s-au purtat urât cu noi. Aşa defineşte Isus „desăvârşirea”. Încearcă să-ţi imaginezi cum ar fi biserica noastră şi cum ar fi familiile noastre, dacă noi am muri faţă de noi înşine, astfel încât să putem trăi în mod real în felul acesta! Am avea, astfel, o putere şi o mărturie pe care porţile Locuinţei morţilor nu le-ar putea birui. Ce ne împiedică să facem acest lucru? Nimic altceva decât inima noastră păcătoasă, răzbunătoare, care, de cele mai multe ori, ne determină să ne purtăm ca „vameşii”.
Ce schimbări profunde şi dureroase ar trebui să faci, ca să poţi asculta de cuvintele rostite de Domnul Hristos în aceste versete?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
