Roada Duhului este dragostea
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Deut. 6,5; Mat. 5,43-48; Mat. 7,12;22,39; Luca 10,25-37; 1 Cor. 13,4-7.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni 13,13)
Nu este o întâmplare faptul că lista în care Pavel enumeră trăsăturile de caracter care identifică roada Duhului începe cu dragostea. Dragostea este virtutea cea mai înaltă pentru creştini, deoarece ea este trăsătura care Îl caracterizează cel mai mult pe Dumnezeu. Dragostea a fost cea care L-a motivat pe Dumnezeu să ne creeze, să ne susţină, să ni Se descopere şi să ni-L dea pe Fiul Său, ca să ne mântuiască.
Ioan spune atât de clar şi de simplu: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,16). Pentru că dragostea este atât de importantă pentru caracterul lui Dumnezeu, ea trebuie să fie importantă şi pentru noi. „Cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” (vers. 16).
Din nefericire, astăzi cuvântul dragoste este folosit cu prea multă uşurinţă. Adeseori, spunem că iubim vremea frumoasă, iubim mâncarea preferată, ne iubim câinele. Dar aceste feluri de dragoste nu trec testul acelei dragoste care este cu adevărat asemenea dragostei lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 13). Adevărata dragoste este ceva cu totul diferit, ceva ce-şi pune amprenta asupra întregii noastre existenţe, asupra modului nostru de viaţă, asupra felului în care ne raportăm la ceilalţi. Ingredientele dragostei sunt un pachet compact, nu o listă din care să le putem selecta pe cele care ni se par cele mai atrăgătoare, în timp ce pe restul le ignorăm. Aşa cum vom vedea în studiul din această săptămână, nu aşa este dragostea adevărată.
1 Corinteni, 13
1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9 Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte;
10 dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13 Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
