Cetăţile leviţilor
Se reaminteşte că leviţii trebuiau să primească o răsplată pentru loialitatea de care au dat dovadă la Sinai. Dumnezeu trebuia să fie partea lor de moştenire, dar El a stabilit anumite beneficii pentru ei şi anumite reguli după care trebuiau să trăiască în mijlocul poporului pe care îl slujeau.
3. Ce trebuia pus deoparte pentru leviţi? Ce ne spune aceasta despre viaţa pe care urmau să o ducă ei? Num. 35,1-8
Numeri, 35
1 Domnul a vorbit lui Moise, în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi a zis:
2 „Porunceşte copiilor lui Israel, să dea Leviţilor, din moştenirea pe care o vor avea, nişte cetăţi în care să poată locui. Să mai daţi Leviţilor şi un loc gol împrejurul acestor cetăţi.
3 Cetăţile să fie ale lor, ca să locuiască în ele; iar locurile goale să fie pentru vitele lor, pentru averile lor şi pentru toate dobitoacele lor.
4 Locurile goale din jurul cetăţilor pe care le veţi da Leviţilor, să aibă, începând de la zidul cetăţii în afară, o mie de coţi de jur împrejur.
5 Să măsuraţi afară din cetate, două mii de coţi în partea de răsărit, două mii de coţi în partea de miazăzi, două mii de coţi în partea de apus, şi două mii de coţi în partea de miază noapte, aşa încât cetatea să fie la mijloc. Acestea să fie locurile goale din jurul cetăţilor lor.
6 Dintre cetăţile pe care le veţi da Leviţilor, şase să fie cetăţi de scăpare unde va putea să fugă ucigaşul, şi afară de acestea, să le mai daţi alte patruzeci şi două de cetăţi.
7 Toate cetăţile pe care le veţi da Leviţilor să fie patruzeci şi opt de cetăţi, împreună cu locurile lor goale.
8 Cetăţile pe care le veţi da din moşiile copiilor lui Israel să fie date mai multe de cei ce au mai multe, şi mai puţine de cei ce au mai puţine; fiecare să dea Leviţilor din cetăţile lui după moştenirea pe care o va avea.”
Merită să observăm cât teren trebuia să le cedeze fiecare seminţie: cei care primiseră o parte mai mare cedau mai mult, cei care primiseră o parte mai mică cedau mai puţin. Şi de data aceasta s-a aplicat principiul echităţii în împărţirea ţării. Dar toate seminţiile trebuiau să dea „din moştenirea lor” (vers. 2). Toţi trebuiau să aibă grijă de leviţi. Domnul dorea, aşadar, ca ei să-şi cunoască îndatoririle. Într-un anumit sens, principiul zecimii funcţionează la fel. Cei care au mult aduc mai multă zecime decât cei care au mai puţin.
Totodată, faptul că celelalte seminţii aveau grijă de ei le amintea leviţilor că aveau obligaţia de a-şi îndeplini slujba cu credincioşie.
Ei trăiau răspândiţi în toate seminţiile lui Israel şi nu aveau stabilită o anumită zonă din ţară, ci locuiau în mij locul poporului, ca să le aducă aminte tuturor că părinţii lor au rămas credincioşi atunci când ceilalţi s-au închinat înaintea viţelului de aur. Astfel, ei le transmiteau oamenilor ce înseamnă să fii credincios şi sfânt. Prin faptul că trăiau în mijlocul lor, făceau parte din comunităţile lor şi treceau prin aceleaşi lupte, dureri şi bucurii, leviţii aveau să fie o binecuvântare pentru popor, dacă îşi îndeplineau rolul cu credincioşie. Ei nu trebuiau să formeze un grup de oameni exclusivişti şi aroganţi, care să trăiască separat de comunitatea în care se aflau. Ei trebuiau să slujească, nu să aştepte să fie slujiţi. Aceasta este semnificaţia reală a adevăratei slujiri!
4. Ce ne spune Efeseni 2 despre ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate de credincioşi? Cum putem să ne integrăm în comunitatea noastră şi cum putem să împlinim lucrările la care am fost chemaţi ?
Efeseni, 2
1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
2 în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
6 El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10 Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
11 De aceea voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului:
12 aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.
14 Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
15 şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
16 şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
17 El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
18 Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
19 Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22 Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
