Revelaţie – inspiraţie
1. Studiază 2 Timotei 3,16 şi 2 Petru 1,20.21. Ce ne spun aceste texte cu privire la rolul divin în scrierea cărţilor Bibliei?
________________________________________________________________________________________________
În 2 Timotei 3,16, Pavel spune că Biblia este theopneustos (insuflată de Dumnezeu). În traducerea latină a Bibliei, textul sună astfel: „scriptura divinitus inspirata”, de unde avem cuvântul românesc inspirată. Pavel spune că Biblia îşi are originile în lucrarea Duhului Sfânt. Prin viziuni şi vise, Duhul Sfânt le-a descoperit profeţilor adevărul (revelaţia); apoi, El S-a asigurat, prin călăuzirea Sa în procesul de scriere (inspiraţie), că ceea ce a scris profetul era în armonie cu ceea ce îi descoperise Dumnezeu.
2 Petru 1,21 ne spune că „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”. Aşa cum o corabie este mânată de vânt, scriitorii biblici au fost mişcaţi, îndemnaţi de Duhul Sfânt. Astfel, relaţia revelaţie-inspiraţie se referă la acel proces în care Duhul Sfânt le-a descoperit profeţilor ceea ce Dumnezeu voia ca ei să ştie şi apoi i-a călăuzit în proclamarea acelor solii. Unii au predicat cuvântul prin viu-grai; alţii l-au scris. Forma scrisă a devenit Scriptura inspirată (insuflată) de Dumnezeu.
Cu toate că, în Noul Testament, apostolii nu au pretins că sunt inspiraţi la fel de frecvent cum au făcut-o scriitorii Vechiului Testament, este evident că ei şi-au privit soliile ca fiind date prin autoritate divină. Pavel, de exemplu, a scris: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt” (1 Cor. 2,13) şi „atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Tes. 2,13).
Totuşi, Biblia este şi o carte omenească. În ceea ce priveşte forma, ea poartă marca autorităţii omeneşti. Vorbind despre propriile experienţe, autorii se referă la ei înşişi, folosind pronume personale (Neemia 1,1-11; Dan. 10,1-9; Gal. 1,12-20); obiceiurile şi tradiţiile din timpurile în care au trăit autorii pot fi văzute în scrierile lor; unii dintre psalmi şi unele dintre proverbe reflectă literatura şi cultura naţiunilor înconjurătoare. Pe scurt, deşi inspirată de Domnul, Biblia reflectă şi natura umană a scriitorilor ei.
Dintre toţi autorii biblici, a cui umanitate ţi se pare că este reflectată cel mai clar? În ce sens poţi manifesta simpatie şi te poţi raporta la acel autor dintr-o perspectivă pur omenească? Împărtăşiţi-vă răspunsurile în Sabat, în cadrul grupei.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
