Ziua Ispăşirii (II)
5. Ce învăţăm din ritualul cu ţapul ispăşitor? Care era soarta ţapului, spre deosebire de ceea ce se întâmpla cu toate celelalte animale folosite la slujbă? Levitic 16,20-22
„Ţapul pentru Azazel” (ebr. azazel) nu este un mijloc de ispăşire, ci un instrument prin care păcatul şi necurăţia sunt trimise în pustie. De unde ştim aceasta?
În primul rând, transferul păcatului şi al necurăţiei asupra acestui animal are loc după ce marele preot îşi încheie lucrarea de ispăşire în sanctuar. În al doilea rând, ţapul nu este adus ca jertfă, nu este înjunghiat şi, prin urmare, sângele lui nu face ispăşire. În al treilea rând, deşi el „duce” păcatele poporului, aceasta nu înseamnă că „le poartă” în locul poporului, aşa cum le-a purtat Isus. În acest caz, contextul ne arată că el „duce” păcatele puse asupra lui într-un alt loc, şi anume „în pustie” (Lev. 16,22). Când se vorbeşte despre lucrarea Robului Domnului, ni se spune că El „a purtat păcatele multora” (Is. 53,12). El nu le duce într-un anume loc, ci Îşi asumă personal responsabilitatea pentru ele şi, prin acest act, ne iartă de ele. Aceasta înseamnă ispăşire, iar ţapul pentru Azazel nu face ispăşire.
Dimpotrivă, ritualul ţapului ispăşitor este un ritual al excluderii. Cu alte cuvinte, ţapul ispăşitor este un mijloc de excludere sau de îndepărtare din tabăra lui Israel a păcatului şi a necurăţiei, care nu ar trebui să existe acolo.
În Ziua Ispăşirii, avea loc o confruntare între Domnul şi o altă putere. Ţapul pentru Domnul Îl reprezenta pe Dumnezeu, iar ţapul pentru Azazel reprezenta puterea vrăjmaşă, un demon, sursa ultimă a păcatului şi necurăţiei. Prin trimiterea păcatelor poporului la Azazel, prin intermediul ţapului, puterea aceasta era arătată ca fiind iniţiatorul păcatului. Dumnezeu luase asupra Sa păcatul şi necurăţia copiilor lui Israel, ca să facă ispăşire pentru ei şi ca să le ierte păcatele, dar aceasta nu însemna că El era iniţiatorul păcatului. Ziua Ispăşirii anunţa, prin simboluri, biruinţa finală a sfinţeniei şi a curăţiei asupra forţelor păcatului, a necurăţiei şi a răului. Ea anticipa momentul în care acuzaţiile ridicate de Lucifer în cer aveau să fie rezolvate o dată pentru totdeauna şi momentul în care Lucifer avea să îşi asume responsabilitatea pentru apariţia păcatului. Prin acest ritual, Dumnezeu le inspira copiilor lui Isreal speranţă, îndreptându-le privirea spre viitor când, prin puterea lui Hristos, va fi adusă la existenţă o nouă creaţiune, eliberată de moarte şi de durere, liberă de puterea păcatului (Apoc. 21,3.4).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
