Ispăşirea – ce înseamnă ea?
6. Ce idei sunt asociate cu verbul „a face ispăşire” în pasajele următoare? Lev. 4,31; 16,18.19.30; 17,11
În Levitic, deşi preoţii oficiază ritualurile de ispăşire în calitate de mijlocitori, nu ei sunt cei care fac ispăşire pentru păcat. La încheierea ritualului, Dumnezeu este Cel care oferă iertarea (Lev. 4,26: „i se va ierta”). Ispăşirea este actul împlinit de Dumnezeu în favoarea poporului Său. El este Cel care „face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui” (Deut. 32,43; vezi şi Ps. 65,3; 79,9). Prin ispăşire, Dumnezeu Îşi revarsă dragostea faţă de păcătoşi.
Verbul ebraic tradus în Levitic prin a face ispăşire (ebr. kipper) exprimă ideea de ştergere sau curăţare. Ispăşirea este făcută pentru sanctuar, pentru altar, pentru coarnele altarului, însemnând că ele sunt curăţate, şterse de întinarea păcatului şi a necurăţiei. Înţelegem de aici că, prin ispăşire, ele sunt aduse din nou la starea de la început, libere de întinare. Dacă aplicăm ideea aceasta la păcătoşii pocăiţi, verbul păstrează ideea de curăţire de păcat şi necurăţie.
Curăţirea se face prin sângele unui animal de jertfă şi, de aceea, ispăşirea mai poate transmite şi ideea de răscumpărare. Eliberarea unui om din păcat este realizată cu preţul sângelui/vieţii animalului de jertfă (Lev. 17,11). Animalul era adus în locul păcătosului, substituindu-l şi răscumpărându-l (vezi Matei 20,28; 1 Tim. 2,6).
Verbul a face ispăşire mai este folosit în Levitic şi în alte ritualuri, ceea ce ne împiedică să tragem concluzia că el desemnează un act unic. Aceasta înseamnă că ispăşirea era un proces, şi nu un eveniment care are loc într-o anumită zi. Toată activitatea din sanctuar, desfăşurată de-a lungul anului, era încadrată în termenul ispăşire: jertfele zilnice (Lev. 5,10), Ziua Ispăşirii (Lev. 16,34) şi toate ritualurile dintre acestea. Cu alte cuvinte, ispăşirea reprezintă întreaga activitate de curăţire împlinită de Dumnezeu pentru Israel de-a lungul unui an, inclusiv jertfirea, mijlocirea preotului şi achitarea finală a păcatului şi a necurăţiei în Ziua Ispăşirii. În acest fel era simbolizată natura atotcuprinzătoare a lucrării de ispăşire pe care o împlineşte Hristos pentru noi.
Numai Dumnezeu putea să facă ispăşire pentru păcat şi a fost nevoie de viaţa lui Hristos pentru aceasta. Ce înţelegem de aici despre gravitatea păcatului? Atunci de ce avem atât de puţină aversiune faţă de păcat? Cum ne determină un obicei păcătos să nu mai urâm păcatul atât de mult?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
