Păcatul – originea lui
1. Citeşte Ezechiel 28,14-17. Ce ne spune versetul acesta despre originea păcatului? Cum a fost Lucifer înainte să cadă?
Spre deosebire de Dumnezeu, care este veşnic, răul şi păcatul au avut un început; aceasta înseamnă că a fost un timp în care nu au existat. Întrucât Dumnezeu este iubitor şi sfânt şi întrucât tot ce a creat El a fost bun, păcatul nu îşi are originea în El. Ezechiel ne arată clar că păcatul a început în mod tainic într-o fiinţă care a fost bună când a fost creată: „Ai fost fără prihană în căile tale din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezech. 28,15). „Fără prihană” (în ebraică: tamim, „desăvârşit”) denotă perfecţiunea acestei fiinţe în momentul în care a ieşit din mâinile Creatorului.
De asemenea, observăm că păcatul a apărut la un heruvim, la o fiinţă care deţinea o poziţie înaltă. Heruvimii erau mai apropiaţi de Dumnezeu decât oricare alte fiinţe îngereşti. Doi heruvimi au fost trimişi să păzească intrarea în Eden (Gen. 3,24). Doi heruvimi din aur au fost aşezaţi pe chivotul legământului (Exod 25,18-20). Prezenţa heruvimilor deasupra chivotului ilustrează poziţia înaltă a acestui heruvim, care stătea în lumina prezenţei lui Dumnezeu, în locaşul lui Dumnezeu (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 758). Aşadar, păcatul a apărut la o fiinţă cerească aflată foarte aproape de tronul lui Dumnezeu. Expresia „muntele cel sfânt al lui Dumnezeu” face referire la Templul ceresc, în care locuieşte Dumnezeu înconjurat de fiinţele create de El, la centrul ceresc al guvernării Sale.
Căderea acestui heruvim, Lucifer, îşi are rădăcinile în egoismul lui, în întrebuinţarea greşită a frumuseţii şi a înţelepciunii, daruri primite de la Dumnezeu. El a îngăduit ca emoţiile şi sentimentele să îi domine raţiunea şi, în consecinţă, şi-a pierdut desăvârşirea. „Ţi-ai stricat înţelepciunea” (Ezech. 28,17). Dumnezeu l-a învinovăţit pe Lucifer pe bună dreptate. În loc să asculte de porunca divină, potrivit căreia trebuia să-şi folosească darurile pentru a-i îmbogăţi pe alţii, Lucifer s-a considerat superior celorlalţi în privinţa frumuseţii, a strălucirii şi a înţelepciunii. „Treptat, Satana a ajuns să cultive dorinţa de înălţare de sine”, iar ordinea stabilită de Dumnezeu a fost stricată.
De câte ori ţi s-a întâmplat să îţi doreşti mai mult, deşi aveai destul? Al cui caracter îl manifestai? De ce este această trăsătură în opoziţie cu caracterul lui Hristos?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
