[vineri, 21 noiembrie]

 

 

Suplimentar:

 

„Credința lui Caleb era acum la fel ca atunci când mărturia lui contrazisese raportul negativ al celorlalte iscoade. El crezuse în promisiunea lui  Dumnezeu că avea să dea poporului Său în stăpânire Canaanul și, în acest sens, Îl urmase pe Domnul cu toată inima. Îndurase împreună cu poporul său îndelungata călătorie prin pustiu și avusese, 000în felul acesta, parte de dezamăgirile și de durerile celor vinovați. Dar nu se plângea, ci preamărea îndurarea lui Dumnezeu, care îl ocrotise prin pustiu în timp ce frații lui mureau. În mijlocul greutăților, pericolelor și molimelor călătoriei prin pustiu și în anii de lupte de la intrarea în Canaan, Domnul îl ținuse în viață, iar acum, când avea peste 80 de ani, puterea nu îi slăbise. El n-a cerut un ținut gata cucerit, ci pe acela despre care iscoadele spuseseră în mod deosebit că nu poate fi cucerit. Cu ajutorul lui Dumnezeu avea să smulgă cetățile acestea din mâna chiar a uriașilor acelora în fața cărora se clătinase credința lui Israel. […] Bătrânul și viteazul luptător dorea să dea poporului o pildă care să-L onoreze pe Dumnezeu și care să încurajeze semințiile să supună pe deplin pământul pe care părinții lor l-au considerat de necucerit” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 512, 513).

 

„Credința lui Caleb în Dumnezeu i-a dat curaj, l-a făcut să nu se teamă de oameni și i-a permis să apere binele cu îndrăzneală și fermitate. Prin încrederea în aceeași putere, în mărețul General al oștilor cerești, fiecare soldat adevărat al crucii poate primi puterea și curajul necesare pentru a învinge obstacolele care par de netrecut” (Ellen G. White, în „The Advent Review and Sabbath Herald, 30 mai 1912).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO