Învierea a dat autoritate lucrării misionare (Fil. 3,7-10)

În lucrarea apostolilor, descoperim puterea Învierii. Cuvintele adresate de Petru ologului sunt solid ancorate într-un Mântuitor înviat: „În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3,6). Apoi, în timp ce oamenii sunt uluiţi de minunea la care fuseseră martori, Petru le aminteşte de judecata şi de moartea lui Isus (vers. 13, 14) şi merge mai departe cu vestea bună, ajungând acolo unde ţintise de la început: „Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi” (vers. 15). Şi, continuă Petru, prin puterea dată de învierea Lui a fost vindecat ologul acesta şi a început să meargă. „Prin credinţa în Numele lui Isus a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină” (vers. 16).

În ciuda spectaculoasei minuni, Petru este arestat şi chemat să răspundă pentru aceste lucrări neobişnuite: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” (Fapte 4,7). În faţa unei astfel de invitaţii, Petru revine la ceea ce devenise tema lui preferată – învierea lui Isus: „În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi” (vers. 10).

Astfel, aşa cum am văzut, în trei ocazii diferite, Petru a adus în lumină, asemenea unei raze laser, învierea lui Isus ca sursă a puterii de a da mărturie. De fapt, chiar faptul că-L predica pe Hristos implica învierea Sa (Fapte 5,40-42).

„Convingerea că Isus continua să trăiască a transformat o duzină de urmaşi neconsolaţi ai unui lider ucis şi discreditat, într-unul dintre cele mai dinamice grupuri din istoria omenească. Citim că limbi de foc s-au coborât asupra lor. Oameni care nu erau nişte buni vorbitori au devenit elocvenţi. Au străbătut întreaga lume greco-romană, predicând ceea ce a ajuns să fie numită Evanghelia, dar care, literal, înseamnă Vestea Bună. Începând într-o cameră de sus din Ierusalim, ei au răspândit solia cu o asemenea înflăcărare, încât doar în generaţia lor aceasta a prins rădăcini în toate cetăţile principale din acea parte a lumii.” – Huston Smith, The Illustrated World’s Religions (New York: HarperCollins, 1986), pag. 215

6. Citeşte 1 Corinteni 15, măreţul tratat al Învierii, scris de Pavel. Cât de esenţial este acest adevăr pentru credinţa creştină? Cu alte cuvinte, cât de mult atârnă de el? Ai persoane dragi care au murit? Care pasaje din această apologie a lui Pavel îţi aduc cea mai multă mângâiere?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO