În zilele puterii mele
Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu…
(Iov 29:4)
Iov îşi aduce aminte aici de bucuria şi de părtăşia cu Domnul pe care o avusese odinioară, în prima parte a vieţii. Nu izbutea deloc să priceapă care era motivul nenorocirilor prin care trecea şi nici să le potrivească în vreun fel cu concepţia sa despre Dumnezeu. Nu putea să creadă că lucrurile acestea îl ajutau să crească. Nu reuşea să priceapă că urca spre o umblare mai curată şi mai apropiată cu Dumnezeu.
Ni se întâmplă şi nouă să avem această atitudine? Privim înapoi la începutul vieţii noastre spirituale, la întâia oară când ne-am predat lui Dumnezeu, la bucuria care ne clocotea în suflet atunci. Acum însă ni se pare că nu mai suntem la fel de fericiţi, că nu mai suntem la fel de sfinţi, credincioşi şi buni, că nu îl mai iubim pe Dumnezeu la fel de mult ca atunci.
Dar lucrul acesta nu este întotdeauna adevărat. Locul entuziasmului de la început a fost luat de concepţia mai înaltă despre Dumnezeu, de încrederea mai profundă în El, de o certitudine pe care nimeni nu o poate clinti. Primăvara, livada este îmbrăcată în frumuseţe şi culoare. Totuşi, abia când apar pe crengi fructele roşii-aurii descoperim adevăratul scop urmărit de Creator cu natura.
Cu toţii ştim că nu am făcut tot ce trebuia, că nu am fost aşa cum trebuia. Slăbiciunea şi nedesăvârşirile noastre ne sunt mai clare ca niciodată. Dar oare conştientizarea aceasta a stării noastre, perceperea atât de clară a păcatului, nu este un semn că am crescut? Poate că nu ne mai vedem atât de curaţi ca odinioară tocmai pentru că Duhul Sfânt ne-a deschis ochii, ne-a şlefuit gusturile, ne-a ascuţit percepţia spirituală. Vederea noastră este mai clară acum. Maturitatea spirituală detectează cu mai mare uşurinţă diformităţile sufleteşti. Urechea noastră spirituală detectează mai bine disonanţele păcatului. Sesizăm păcatul mai uşor, dar nu din cauză că răul ne ia tot mai mult în stăpânire, ci datorită faptului că suntem tot mai în armonie cu Dumnezeu.
Noi înţelegem cel mai bine care este puterea şi nebunia păcatului în momentul în care Duhul Sfânt ne eliberează de el. Cel care vede cel mai bine adâncimile păcatului nu este cel mai mare dintre păcătoşi, ci creştinul care este cel mai aproape de Hristos. Creşterea spirituală poate fi însoţită de simţăminte tot mai intense de tulburare din cauza egoismului şi păcătoşeniei de care devenim conştienţi.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
