Evanghelia dragostei și a ascultării (1)
Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.
(1 Ioan 5:2)
În versetul acesta, cuvintele cele mai importante sunt „iubim” şi „păzim”. Iubirea
duce la păzirea poruncilor, adică la ascultarea de Dumnezeu. Iar ascultarea este testul iubirii. Dragostea şi ascultarea nu trebuie privite izolat una de cealaltă.
Ţelul Evangheliei este să se înmulţească dragostea.
În ceea ce priveşte ascultarea, avem trei posibilităţi. Prima este aceea să propovăduim păzirea Legii aparte de Hristos şi să transformăm Vestea bună într-un mesaj rece despre cerinţele Legii; să avem ca unic motiv al existenţei noastre Legea şi, în consecinţă, să devenim legalişti. A doua este să predicăm Evanghelia, dar nu şi ascultarea; să diminuăm importanţa voinţei şi a Legii divine şi să ne mulţumim cu un sentimentalism ieftin; să negăm nevoia de disciplină şi de putere morală şi să confundăm îngăduinţa cu libertatea.
A treia posibilitate este să arătăm că Evanghelia şi păzirea Legii merg mână în mână şi că, în absenţa ascultării, Evanghelia devine o contrafacere.
Mulţi au o înclinaţie puternică spre legalism. Realitatea este că păcatul ne-a despărţit de Dumnezeu şi că Dumnezeu ne descoperă Legea Sa ca să vedem starea în care suntem. Însă unii aleg să răspundă la această descoperire prin păzirea Legii cu scopul de a dobândi merite, de a se îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu, dându-şi silinţele să respecte totul la literă. Totuşi, dacă păzim Legea cu stricteţe, nu înseamnă în mod obligatoriu că suntem legalişti. Dacă participăm săptămână de săptămână la Şcoala de Sabat şi la ora de rugăciune, nu înseamnă că suntem legalişti. Legalişti sunt cei care păzesc Legea ca să obţină merite înaintea lui Dumnezeu sau ca să câştige favoarea Sa.
Legalismul este fatal pentru viaţa spirituală. Cea mai mare frământare a omului legalist este ca, atunci când se face bilanţul, el să iasă bine. El se află într-o permanentă competiţie cu alţii şi ascunde sub masca virtuţii motivaţiile cele mai urâte.
Satisfacţia lui este să profite de alţii prin intermediul religiei. Caracteristica lui este lipsa de compasiune. Viaţa creştină înseamnă pentru el ascultarea neabătută de glasul datoriei.
Deşi este adevărat că trebuie prezentate lumii cerinţele Legii lui Dumnezeu, nu trebuie totuşi să uităm niciodată că dragostea, dragostea lui Hristos, este singura putere care poate înmuia inima şi care poate conduce la ascultare:’- Evanghelizare, p.57
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
