Spontaneitatea dragostei (2)
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui Împreună cu el.”
(Ioan 14:23)
Căutarea neîntreruptă a supremaţiei lui Hristos în viaţa noastră şi a asemănării cu El este cel mai înalt şi cel mai motivator exerciţiu spiritual din câte cunoaştem. Şi aceasta nu vine de la noi, ci din dragostea care domneşte în inimile şi în vieţile noastre. Noi suntem slabi, dar ne prindem de puterea Sa. Chiar dacă acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, avem totuşi o cunoaştere clară a lui Hristos şi a neprihănirii Sale.
Unul dintre pericolele vieţii creştine este ca vegherea să nu fie completată de o umblare corespunzătoare cu Dumnezeu. În acest caz, ne este mai uşor să ne sacrificăm pe altarul extremismului religios decât să-l iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim semenii. Avem nevoie să recunoaştem deschis primejdia de a transforma desăvârşirea într-un proces egocentric, într-un obiectiv ce poate fi atins prin mult efort şi concentrare.
S-ar putea ca în modul acesta să câştigăm atenţia şi admiraţia celorlalţi. Dar unde este dragostea pentru Dumnezeu şi pentru om? Când îi iubim pe ceilalţi, nu atragem atenţia asupra noastră. Nu reuşim să ieşim din cercul nostru strâmt dacă nu facem decât să calculăm, să analizăm şi să judecăm greşelile noastre şi ale altora. Conformarea faţă de o normă desăvârşită nu satisface nici inima lui Dumnezeu şi nici inimile noastre. Dumnezeu aşteaptă de la noi loialitate, iubire, devotament, toate manifestate spontan. Creştinul adevărat nu este preocupat în mod exclusiv de eforturile sale de a ajunge la starea fără de păcat. Scopul nostru nu este desăvârşirea, ci Hristos.
Noi nu putem să-I aducem lui Dumnezeu o natură din care păcatul să fie complet eradicat. Dar Îi putem aduce dragostea şi devotamentul nostru. Atunci Dumnezeu acceptă şi ia în consideraţie ceea ce ne dorim şi urmărim cu adevărat şi îl consideră ca şi împlinit. El va împlini toate aceste lucruri la venirea Sa. Suntem desăvârşiţi în credinţa care lucrează prin dragoste în cea mai mare măsură de care suntem capabili. Suntem una cu Dumnezeu.
Aceasta înseamnă că Îl vrem pe Hristos, că Îl iubim şi că ne desfătăm în El. Umblăm cu Dumnezeu la fel ca Enoh. Şi nu suntem singuri niciodată. Acesta este lucrul suprem, lucrul esenţial în viaţă.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
