Omagiu adus de Ziua Recunoștinței
Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.
(1 Cronici 4:10)
„Ce motive de recunoştinţă aveţi cu ocazia primei Zile a Recunoştinţei pe care o sărbătoriţi în Statele Unite?” a întrebat liderul misiunii noastre în campus. Vorbea cu studenţii intitulaţi „imigranţii moderni”, care trebuiau să se adapteze intr-un timp scurt unui nou stil de viaţă şi să înveţe să trăiască la fel ca nativii.
Ca studentă internaţională care visa să îşi lărgească perspectivele, integrarea în această mare naţiune a devenit unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea. Pentru mine era de două ori Ziua Recunoştinţei. Ani de zile mă rugasem: „Doamne, vreau să merg în Statele Unite.” Nu numai că eram în Statele Unite, însă îmi făceam şi studiile în Statele Unite la Universitatea din Alabama de Sud. Eram copleşită de binecuvântarea imensă a lui Dumnezeu.
Astăzi eu îmi trăiesc visul, unul asemănător cu cel al părinţilor peregrini, care şi-au extins teritoriul şi au devenit fondatorii unei mari naţiuni. Părinţii peregrini – bărbaţi şi femei care şi-au lăsat casele şi familiile pentru a veni să locuiască în acest ţinut, fără să aibă nici cea mai mică idee despre ce îi aşteaptă aici. În momentul în care visul meu a devenit realitate, m-am simţit la fel ca acei imigranţi.
Părinţii peregrini au fost cei care au sărbătorit pentru prima dată Ziua Recunoştinţei în ceea ce urma să devină Statele Unite, pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu că i-a adus în siguranţă în Lumea Nouă. Includea şi o masă la care mâncau împreună peregrinii şi nativii americani. La fel şi noi, de-a lungul timpului, ne-am bucurat de sărbătoarea iniţiată de primii imigranţi veniţi aici. Când am ajuns, am găsit în campus grupuri creştine care ajutau studenţii. Se organizau forumuri ca să putem interacţiona şi să petrecem timp împreună, bucurându-ne prin joc şi activităţi spirituale. Întâlnirile de acest fel îi ajutau pe studenţi să se simtă acasă departe de casă. Erau un fel de case deschise tuturor şi oricând. Se asigurau că nu ne simţim singuri şi că nu ne lipsea familia. Şi au făcut din timpul petrecut la facultate unul memorabil. Dumnezeu a binecuvântat oameni din ţări diferite să aibă experienţa peregrinilor şi să ajungă pe meleaguri necunoscute. Iar noi, cei veniţi din afară, avem posibilitatea să ne îndreptăm către cei de lângă noi cu ocazia Zilei Recunoştinţei şi să rostim un sincer „mulţumesc” tuturor celor care ne-au fost alături în diferite situaţii, fie nou-veniţi, ca noi, fie nativi.
SUHANA CHIKATLA
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
