Judecata finală

În timpurile biblice, existau două locuri unde se putea desfăşura judecata: la poarta cetăţii sau în faţa tronului împărătesc. Bătrânii se ocupau de chestiunile minore la poarta cetăţii. Împăratul se ocupa de cazurile importante şi avea ultimul cuvânt în împărţirea dreptăţii. În Biblie, Dumnezeu este înfăţişat ca Împărat al universului care garantează împlinirea dreptăţii (Apocalipsa 20:11-15).

Citeşte Apocalipsa 20:7-15. Ce semnifică evenimentele descrise aici?

Apocalipsa 20:7-15
7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Apocalipsa 20 descrie evenimentele din timpul celor o mie de ani. Prin urmare, judecata amintită aici are loc în acest interval de timp. Însă scena aceasta este diferită de scena din versetul 4, deoarece aici este un singur scaun de domnie, pe când acolo sunt mai multe. Ea nu are loc la începutul celor o mie de ani, ci la finalul lor, mai precis, după a doua înviere (vers. 5) şi după ce Satana îi convinge pe cei nemântuiţi să înconjoare cetatea sfântă (vers. 7-9). Atunci, deasupra cetăţii se va arăta tronul mare şi alb al lui Dumnezeu. De faţă sunt toţi oamenii care au trăit vreodată: unii sunt în cetate, iar alţii afară. Acesta este timpul când, potrivit afirmaţiilor lui Isus, unii Îl vor întreba pe Dumnezeu de ce nu au intrat în Împărăţia cerurilor (Matei 7:22,23). Acesta este timpul când, potrivit declaraţiei lui Pavel, genunchiul tuturor „celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ” se va pleca înaintea lui Isus şi când „orice limbă” va mărturisi că „Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).

Judecata nu are ca scop informarea lui Dumnezeu, pentru ca El ştie deja totul. Scopul ei este ca toţi să cunoască motivele hotărârilor luate de Dumnezeu. Fiecare om şi fiecare înger vor putea spune atunci: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta” (Apocalipsa 16:5). Cei pierduţi şi cei mântuiţi, dintre oameni şi îngeri deopotrivă, vor fi convinşi de dreptatea şi de neprihănirea lui Dumnezeu.

Sfârşitul istoriei păcatului va fi distrugerea morţii şi a Locuinţei morţilor, precum şi a oricui „n-a fost găsit scris în cartea vieţii” (Apocalipsa 20:14,15). Isus deţine cheia morţii şi a Locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:18). Moartea şi Locuinţa morţilor nu mai există. Cei pierduţi nu sunt supuşi chinurilor veşnice, cum susţine doctrina populară, ci mor pentru totdeauna, încetează să mai existe.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO